Pupături de ochii lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Argăseală, Mihai Stoica şi Helmuth Duckadam (de la stânga la dreapta), într-o poză menită să salveze aparenţele la Steaua
Valeriu Argăseală, Mihai Stoica şi Helmuth Duckadam (de la stânga la dreapta), într-o poză menită să salveze aparenţele la Steaua

În cel mai pur stil românesc, doi oameni care nu se suportă, Valeriu Argăseală şi Mihai Stoica, s-au prezentat în faţa ziariştilor, s-au pozat şi au râs împreună ca şi cum ar fi cei mai buni prieteni. La recomandarea lui Becali, Stoica a fost însoţit la conferinţa de presă de ieri de directorul economic, Argăseală, dar şi de preşedintele Duckadam.

La Steaua, ruptura la nivelul conducerii a fost evidentă la Târgu-Mureş, acolo unde roş-albaştrii au disputat primul meci de la revenirea lui Mihai Stoica în stafful administrativ. Noul manager general a stat lângă Narcis Răducan, în timp ce Valeriu Argăseală a preferat compania lui Helmuth Duckadam, la câteva rânduri distanţă! Pe parcursul meciului, cele două „tabere" s-au ignorat. De altfel, este de notorietate faptul că Argăseală şi Stoica nu se suportă. Cei doi au devenit duşmani după plecarea lui Meme din Ghencea în 2007, Argăseală fiind catalogat drept „trădător" atunci.

Mai mult, la sfârşitul lunii septembrie, când s-a pus problema revenirii managerului la Steaua, actualul director economic a declanşat o adevărată campanie „anti-Meme", sunându-i inclusiv pe nepoţii lui Gigi Becali pentru a opri mutarea! Dacă atunci Argăseală, susţinut şi de Virgil Becali şi de Teia Sponte, şi-a atins scopul, acum el a trebuit să accepte revenirea inamicului său. Iniţial, l-a anunţat pe latifundiar că pleacă, însă a rămas după ce Becali l-a asigurat că nu va avea treabă cu Stoica.

Ieri, pentru a lăsa impresia că toate sunt bune şi frumoase la club, Argăseală, Duckadam şi Meme s-au prezentat împreună în faţa jurnaliştilor, s-au pupat şi şi-au făcut „declaraţii de dragoste". „Vreau să spun că tot ce s-a scris în presă în ceea ce priveşte aşa-zisul conflict dintre noi este o minciună sfruntată. Sunt sigur că o să fie o colaborare fără fisuri. Cred mult în Duckadam, în Lăcătuş, în Vali Argăseală, cu care am lucrat aproape cinci ani. Chiar dacă am avut câteva discuţii în contradictoriu, am colaborat foarte bine", a ţinut să precizeze Stoica.
Acesta a fost completat imediat şi de fostul tuşier: „Am făcut această prezentare împreună ca să punem punct tuturor speculaţiilor. Aceasta este formula prin care vom merge mai departe".

"Meme nu are voie să dea pe nimeni afară. N-are legătură cu Duckadam şi cu Argăseală! "
Gigi Becali patron Steaua

S-a pus bine cu jucătorii

Cristi Tănase

Cristi Tănase

Pe când era analist la Digi Sport, Mihai Stoica s-a remarcat prin criticile sale acide la adresa jucătorilor aduşi de Victor Piţurcă la Steaua, în timp ce fotbaliştii transferaţi de la Urziceni erau în permanenţă lăudaţi. Ieri, managerul roş-albaştrilor a ţinut să facă precizări pe această temă. „Eram ziarist pe vremea aceea, dar vreau să se ştie că unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut acum a fost să am discuţii individuale cu fiecare jucător. La mine nu există «lotul Urziceni» şi ceilalţi, nu există români şi străini, blonzi sau bruneţi. Toţi jucătorii vor fi trataţi la fel", a declarat Stoica, care s-a referit apoi şi la banderola de căpitan a Stelei. „Am discutat cu Tănase, i-am spus care este filozofia mea despre purtătorul banderolei. Pentru Tătăruşanu am o afinitate, recunosc. Este un băiat admirabil. În vestiarul Stelei nu există vreun jucător-problemă. Mi se pare că este o echipa chiar prea cuminte. Băieţii sunt prea liniştiţi, prea cuminţi, trebuie să se înrăiască!", a precizat Meme. Adrian Epure

Becali: „90% din ţigani sunt stelişti"

Latifundiarul din Pipera s-a contrat din nou cu preşedintele giuleştenilor, Dinu Gheorghe, dar a sfârşit prin a da nişte declaraţii care îl vor băga din nou în gura celor de la Centrul Naţional pentru Combaterea Discriminării. „Nenea Dinu trebuie să înţeleagă că Rapid nu o să intereseze niciodată mai mult decât Steaua pentru că nu are public. Nu sunt decât trei milioane de «rapidişti» în ţară, dar din ăia, vreo două milioane ţin cu Steaua. Nici măcar ai lor nu ţin cu ei! 90 la sută din ţigani sunt stelişti", a declarat Gigi Becali.

„Dinu trebuie să se uite în primul rând la ce patron au (n.r. - George Copos). Cum e turcul, aşa e şi pistolul. Ce contează clasamentul acum, să vedem la final. Ei se îneacă mereu la mal", a mai spus Gigi Becali.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite