Punct de adio pentru Levy

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tănase (stânga) a dezamăgit la Larnaca, la fel ca întreaga echipă a Stelei
Tănase (stânga) a dezamăgit la Larnaca, la fel ca întreaga echipă a Stelei

Steaua a jucat slab, iar Gigi a atacat antrenorul, care este la un pas de a fi demis. Roş-albaştrii au început curajos, purtaţi parcă în altă dimensiune faţă de cea din campionat unde se chinuie să lege două pase. Începutul partidei a arătat o echipă a Stelei total ofensivă , capabilă să dribleze şi să paseze în regim de viteză.

Costea nu şi-a reglat bine şutul în minutul 2, Tatu a prins un voleu năpraznic cu stângul puţin peste patru minute mai târziu, Tănase a tras bine de la distanţă în minutul 11, iar Brandan a ratat cea mai mare ocazie, trimiţând cu capul pentru o paradă extraordinară a lui Fortin, în minutul 27. Toate au fost bune şi frumoase până la primele atacuri ale gazdelor, venite după jumătatea reprizei. Priso, Kingsley şi Mrdakovici au avut grijă să scoată la iveală toate carenţele defensive ale roş-albaştrilor.  De multe ori, Emeghara, Gardoş sau Latovlevici au părut strânşi la o miuţă pe plajă, lăsând spaţii uriaşe între ei, de care ciprioţii puteau să profite.

 Relevantă a fost faza în care Priso a părut că e Usain Bolt în comparaţie cu Latovlevici, considerat a fi unul dintre viteziştii Ligii I, trecând vijelios pe lângă el pentru a fi oprit în extremis de Stanca (45). Bomba a picat la 15 minute după pauză, când apărătorii lui Levy şi-au arătat din nou limitele. Ca o copie a fazei din finalul primei reprize, Priso a scăpat din nou pe partea dreaptă, doar că de data aceasta camerunezul a centrat în faţa porţii, de unde Mrdakovici a marcat din cădere.

Brandan a fost eliminat

Peste doar câteva minute, stoperii lui AEK Larnaca au vrut parcă să se ia la întrecere cu ridicolii Gardoş şi Iliev, iar Mihai Costea a marcat frumos, după ce l-a depăşit în viteză pe Dimech. Totuşi, cu toate eforturile făcute până la final, şi chiar şi cu ambii Costea pe teren, Steaua n-a reuşit să ia toate punctele în partida de  la Nicosia. Asta şi pentru că Brandan a luat două galbene în doar trei minute şi a fost eliminat. Steaua a terminat partida în genunchi şi cu scandal, iar ambiţiile europene ale lui Gigi Becali încep să se năruie chiar sub ochii lui. 

Telex

Gigi şi-a desfiinţat antrenorul la pauză. Finanţatorul a luat foc după finalul primei reprize. „Bine că nu m-am dus la meci. Larnaca e o echipă de doi lei, dar Levy joacă fără vârf şi cu cinci mijlocaşi dintre care trei sunt închizători. Trebuia să avem 3-0 la pauză împotriva unei astfel de echipe, dar, la cum s-a jucat, Larnaca putea să aibă 2-0. Noi nu jucăm fotbal", a spus Becali la GSP TV. La final, în mod evident, latifundiarul a dat vina pe antrenor pentru remiză: „Chiar atât de slabi, de proşti să fie jucătorii? Ei au atitudine şi chiar vor, dar noi nu jucăm nimic. În repriza a doua, în loc să fim călare pe ei, aveam mari emoţii când erau ei în atac". 

Levy (foto) nu l-a ascultat pe Gigi. Furia patronului a fost alimentată şi de faptul că tehnicianul l-a titularizat pe Emeghara, pe postul de fundaş dreapta, în ciuda faptului că Becali îl voia pe Dorinel Popa acolo. În plus, la mijloc au fost introduşi Bourceanu şi Brandan, deşi Gigi s-a arătat nemulţumit de formula cu doi închizători.

Steliştii, mai mulţi decât gazdele. Cum în Cipru lucrează foarte mulţi români, roş-albaştrii au avut, aseară, parte de o galerie numeroasă. Peste 1.500 de fani au încurajat Steaua, în timp ce gazdele de la AEK Larnaca n-au avut mai mult de 1.000 de ultraşi. Steliştii şi-au arătat susţinerea pentru Neşu, afişând bannere de încurajare.

Tatu, din nou atacant. Dacă în ultimele partide a fost folosit ca mijlocaş dreapta, pentru a-l înlocui pe Nicoliţă, plecat la Saint-Ettiene, Leandro Tatu a revenit, ieri, în atacul Stelei. El a făcut pereche în ofensivă cu Mihai Costea, în timp ce locul său în bandă a fost luat de Prepeliţă.

Costea face calcule. Autorul golului egalizator, Mihai Costea, nu şi-a pierdut speranţele după remiza cu AEK. „E bine că n-am pierdut. Am avut multe ocazii, dar ei au dat gol pe o greşeală a noastră. Trebuia să câştigăm, dar nu e nimic pierdut. Trebuie să luăm minimum patru puncte din meciurile cu Maccabi ca să obţinem calificarea", a spus atacantul.

info
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite