Prime în funcţie de puncte!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Andone, antrenorul echipei Dinamo
Ioan Andone, antrenorul echipei Dinamo

Pentru a recupera distanţa de zece puncte faţă de liderul Oţelul şi pentru a-i impulsiona pe jucători, acţionarii au conceput un plan simplu şi eficient: lotul lui Andone va fi recompensat în funcţie de numărul de puncte obţinut, dar unul care să echivaleze cu o poziţie cât mai sus în clasament.

Acum, echipa trebuie să urce de pe locul şase până pe podium pentru că doar aşa fotbaliştii vor mai vedea prime. Spre exemplu, dacă Dinamo va juca cu o rivală în lupta pentru titlu, va învinge, însă locul său în clasament nu va fi în primele trei, elevii „Fălcosului" nu vor încasa niciun leu.

Pe lângă măsura de impulsionare a echipei, conducătorii vor avea de câştigat şi financiar pentru că noile contracte generale ce vor fi semnate înainte de începerea returului va scoate automat primele individuale, măsură practicată în special în cazul atacanţilor care au diverse bonusuri în cazul în care evoluează ca titulari sau înscriu un anumit număr de goluri. Modelul ce se va implementa la Dinamo este identic cu cel practicat la echipe din Germania sau Anglia.

Hîldan a propus sistemul

În sezonul 2000-2001 când roş-albii se luptau în preliminariile Ligii Campionilor cu Polonia Varşovia, regretatul Cătălin Hîldan le-a propus acţionarilor acelaşi sistem de bonusuri. Astfel, toţi jucătorii ar fi fost în mod egal premiaţi şi ar fi luptat „pe viaţă şi pe moarte" pentru fiecare punct pus în joc în campionat.

Borcea a anunţat revenirea lui Kiriţă

Acţionarul dinamovist a postat ieri pe contul său de facebook că fostul căpitan al „câinilor" se va întoarce din iarnă la Dinamo. „Să văd dacă şi acum mă mai certaţi, vă dau o informaţie în premieră: fiul rătăcitor se întoarce din retur acasă!!! Aplaudaţi-l pe Giany Kiriţă!!!", e mesajul lui Borcea. Totuşi, jucătorul nu şi-a reziliat încă înţelegerea cu turcii de la Bursaspor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite