Presiune uriaşă la CFR. Mandorlini, din ce în ce mai nervos cu jucătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrea Mandorlini nu mai are răbdare cu jucătorii săi
Andrea Mandorlini nu mai are răbdare cu jucătorii săi

În vestiarul CFR-ului, apar tot mai multe voci care-l contestă pe tehnicianul italian, din cauza comportamentului său.Presiunea pe echipă este enormă, această săptămână fiind decisivă atât pentru titlu, cât şi pentru Mandorlini

Mandorlini nu are decât patru zile pentru a pregăti meciul cu Dinamo şi implicit să schimbe ceva în jocul echipei care a clacat la Galaţi, fără a avea o ocazie clară de gol în 90 de minute. Dacă până acum avea sprijinul total al conducerii, care îi promitea că va avea răbdare şi-l va lăsa să lucreze pentru a câştiga campionatul, eşecul de la Galaţi a complicat foarte mult lucrurile.

Iuliu Mureşan a fost extrem de supărat după întâlnirea din Moldova şi a discutat imediat după meci cu italianul, căruia i-a cerut explicaţii pentru prestaţia slabă. Mandorlini i-a promis că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a câştiga meciul cu Dinamo.

Jucătorii, tot mai nemulţumiţi

Nici în vestiarul echipei lucrurile nu sunt tocmai plăcute. Presiunea de pe umerii jucătorilor este uriaşă, iar Mandorlini nu reuşeşte să se ridice la nivelul unui „părinte“ care să soluţioneze problema. Mai mult, indicaţiile tactice ale acestuia sunt ambigue şi greu digerate de jucători. Tehnicianul a pierdut astfel vestiarul, în timp ce patronul nu este dispus să tolereze niciun pas greşit, exprimându-şi apropiaţilor punctul de vedere.

Deşi CFR este lider, cu două puncte avans faţă de Steaua şi Urziceni, jocul echipei este din ce în ce mai slab şi Paszkany nu vede nicio perspectivă de îmbunătăţire a acestuia. Cu sabia lui Damocles deasupra capului, Mandorlini trage din greu să pregătească echipa pentru meciul crucial de sâmbătă, dar jucătorii susţin că este din ce în ce mai precipitat.

Mai mult, se enervează extrem de repede şi vociferează puternic la jucători în timpul antrenamentelor şi în vestiar, lucru care-i face şi mai indiferenţi, susţin surse din anturajul acestora.

„Cel mai bun antrenor cu care am lucrat”

Patronul Arpad Paszkany şi Iuliu Mureşan au demonstrat în dese rânduri în trecut că îşi schimbă foarte repede părerea despre antrenori. Despre Ioan Andone, Dusan Uhrin sau Maurizio Trombetta, Iuliu Mureşan a declarat de fiecare dată că reprezintă profilul de antrenor ideal pentru CFR şi că metodele lor de pregătire sunt cele mai bune.

Acum a venit şi rândul lui Mandorlini să fie lăudat public, dar rezultatele slabe îl îndepărtează pe zi ce trece de CFR. „Este cel mai bun antrenor pe care l-am avut de când sunt la CFR. Pregătirea din Antalya a fost exemplară, sunt foarte mulţumit. Mandorlini are întregul sprijin din partea noastră“, declara Iuliu Mureşan imediat după perioada de pregătire.

A venit apoi remiza cu Steaua, care a nemulţumit conducerea, iar apoi eşecul de la Galaţi, unde CFR a arătat precum o echipă de pluton, iar lui Mandorlini i se pregăteşte demiterea. Orice alt rezultat decât victoria îi va fi fatal italianului, care a declarat în presa centrală că nu îi interesează dacă va fi demis.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite