Preşedinţii joacă tare! Pachetele rămase se vând pe 100 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinţii din Liga 1 continuă să joace tare în disputa cu televiziunile şi au decis azi să mizeze totul pe o singură carte. Ori primesc banii pe care i-au cerut, ori nu mai vând cele 6 pachete rămase libere după prima licitaţie!

La invitaţia lui Dragomir, reprezentaţii cluburilor din prima divizie s-au întâlnit azi, la Bucureşti. Au lipsit doar cei de la Craiova şi Urziceni, au venit în schimb "greii" Porumboiu, Marius Stan şi Iancu. Cel din urmă a propus varianta pe care au agreat-o, până la urmă, toţi cei prezenţi: "Nu mai licităm separat cele 6 pachete, nici măcar pachetul 9, pe care ar fi vrut să-l ia TVR-ul. Aşadar, facem un singur pachet, cu toate opţiunile rămase, şi-l dăm unei singure televiziuni. Suma minimă pe care o acceptăm este 76 de milioane de euro!"., informează gsp.ro

Cu TVA inclus, pachetul final ar costa 100 de milioane pe 3 ani! Preşedinţii au convenit să nu mai discute public despre drepturile TV şi l-au mandatat pe Marian Iancu să fie portavocea patronilor în acest subiect. Varianta agreată azi de preşedinţi (un singur pachet, cu 6 opţiuni, şi minimum 100 de milioane de euro pe 3 ani) urmează să fie validată într-o Adunare Generală a LPF.

La prima licitaţie, DigiSport a luat pachetul 1, Dolce Sport pe cel cu numărul 2, iar Antena a achiziţionat pachetul 8.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite