Porumboiu: "Dau bani la nişte derbedei răsfăţaţi!" Vezi pe cine s-a supărat finanţatorul Vasluiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Porumboiu vrea neapărat un titlu cu Vaslui
Adrian Porumboiu vrea neapărat un titlu cu Vaslui

Adrian Porumboiu s-a supărat după ce echipa sa a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat pe teren propriu, cu Pandurii Tg. Jiu.

"Fotbaliştii mei au cele mai mari salarii din România, dar se comportă ca niște derbedei răsfățați. Azi am făcut un joc jenant.

Am dominat jocul, am controlat, dar am văzut o greșeală uriașă a domnului Sînmărtean, care a făcut un penalty impardonabil. Radu Petrescu e o panaramă de arbitru, care decide campionate. Nu ştiu cine-l ţine în braţe acolo, dar să se spele pe cap cu el. Dă mă penalty, dacă e fault!

Sânmărtean nici n-a mai vrut să joace după ce am fost eliminați din Ligă. Acelaşi Sînmărtean, care la meciul cu Fenerbahce s-a supărat şi n-a mai jucat nimic. După ce a ratat N'Doye el n-a mai jucat nimic. El se supără, nu mai joacă nimic dacă e supărat.Ce să mai...am fost făcuți tocăniță pe partea dreaptă astăzi. Se pare că dacă se supără Măria Sa Sânmărtean, care a fost penibil, trebuie să tragem oboloanele și să nu mai jucăm.

Sunt îngrijorat de atitudinea unui jucător ca Sânmărtean. Am zis că o să-i ia locul lui Wesley, dar nu se poate așa. Pe mine nu mă încântă cu nimic că dă mingea printre picioare unui adversar sau că face alte floricele. El are acum același salariu pe care îl avea Wesley", a spus Porumboiu la Digisport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite