Porumboiu: "Un antrenor i-a trimis unui patron advers 10 sms-uri în care-l asigura că nu retrogradează!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a dezvăluit că un tehnician din Liga I i-a trimis mai multe mesaje unui patron al unei echipe implicate în lupta pentru evitarea retrogradării pentru a-l asigura că nu va retrograda.

"Am investit mai mult decît CFR Cluj în ultimele două sezoane şi decît ceilalţi care au luat trofee. Sînt dezamăgit, trăim o ipocrizie fără margini, am aflat ieri nişte lucruri zguduitoare.

Un antrenor i-a trimis unui patron al unui club advers 10 sms-uri în care îi transmitea să stea liniştit pentru că nu va retrograda! Luaţi asta ca o informaţie certă! O am de la cel care le-a primit, deci informaţia e sigură! Nu spun nici un nume!", a spus Porumboiu la sport.ro.

Deşi nu a oferit nume concrete, Porumboiu lasă să se înţeleagă că cele două personaje angrenate în acest scandal sunt patronul Craiovei, Adrian Mititelu, şi antrenorul Oţelului Galaţi, Dorinel Munteanu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite