Poli Iaşi nu are voie să facă transferuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abia instalat în funcţia de preşedinte la Poli Iaşi, Grigore Sichitiu se confruntă cu o problemă extrem de serioasă, imposibilitatea de a efectua transferuri, informează ProSport.

Mai mulţi jucători din lotul Politehnicii au câştigat memoriile depuse la comisiile federale interne şi chiar la FIFA, iar până la achitarea datoriilor către fotbalişti clubul nu poate realiza niciun transfer.

Slovenii Dominik Bersnjak şi Andrej Pecnik au câştigat memoriile depuse la FIFA şi au de primit restanţe contractuale, iar românii aflaţi în aceeaşi situaţie sunt Cristi Bratu şi Ionuţ Bâlbă. Astfel, oficialii Politehnicii Iaşi nu pot efectua niciun transfer de jucători şi nu pot aduce nici antrenor până nu îşi achită sumele restante către jucători, datoriile depăşind 50.000 de euro.

"Este adevărat, mi-am depus memoriu şi am câştigat. Aştept să-mi primesc banii, pentru că legea asta spune. Va trebui să-mi primesc banii cât de curând, altfel clubul nu va putea efectua niciun transfer", a declarat Cristi Bratu. Acesta a afirmat că vrea să continue cu Poli şI în liga a doua, pentru a pune umărul la promovarea în Liga I.

"Am avut o discuţie cu domnul Sichitiu şi i-am spus foarte clar că vreau să rămân. în privinţa banilor, cu siguranţă ne vom înţelege, trebuie să existe un consens. Chiar dacă vom lua salarii mai mici, poate vom încasa un bonus mai mare la realizarea obiectivului", a mai spus Bratu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite