Poli Iaşi, reunire cu 21 de jucători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petre Grigoraş şi elevii săi au început pregătirea pentru returul campionatului
Petre Grigoraş şi elevii săi au început pregătirea pentru returul campionatului

Fotbaliştii formaţiei Politehnica Iaşi s-au reunit la stadionul "Emil Alexandrescu" din Copou, la prima şedinţă de pregătire condusă de antrenorul Petre Grigoraş participând 21 de jucători.

Lotul prezent la reunire: Cristian Brăneţ, Traian Marc, Răzvan Pleşca - Lucian Munteanu, Adrian Ilie, Ionuţ Costache, Bogdan Străuţ, Bogdan Straton, Adrian Caragea (Poli II), Andrej Pecnik  - Romulus Miclea, Cristi Constantin, Narcis Bădic (Poli II), George Bârlădeanu, Cristian Bratu, Alexandru Buhuşi, Paul Tincu (mijlocaşi) - Ionuţ Bâlbă, Alexandru Nica (Poli II), Vlad Bujor, Clement Pălimaru.

Singurele noutăţi au fost cei tei tineri jucători de la Poli II, Adrian Caragea, Narcis Bădic şi Alexandru Nica, un al patrulea, Cezar Tofan, fiind aşteptat să se alăture lotului în cursul zilei de joi.

Au lipsit motivat Nuno Viveiros, care este aşteptat să sosească miercuri seară, Valentin Negru, care va veni joi, Stojane Ignatov, Milos Mihajlov, învoiţi până sâmbătă, Buta şi Bersnjak, ultimii doi având acceptul clubului să-şi caute echipe până la 15 ianuarie.

Faţă de lotul care a încheiat turul au lipsit Marius Croitoru, Viorel Frunză şi Ibraima Balde, jucători cărora le-au expirat contractele.
Vicepreşedintele clubului ieşean, Pavel Hodea, a dat asigurări că până la plecarea în cantonamentul din Poiana Braşov vor veni la echipă patru sau cinci jucători noi de pe lista propusă antrenorului Petre Grigoraş. "Chiar dacă astăzi nu au venit jucători noi la reunire, până la plecarea în Poiana Braşov sperăm să rezolvăm transferurile a patru, cinci jucători din cei pe care îi avem acum pe listă. Sperăm să avem un retur la fel de fructuos ca şi în sezoanele trecute şi să obţinem mai multe puncte decât în tur. Va fi însă foarte greu, ne aşteaptă unul dintre cele mai grele retururi din ultimele 10 sezoane", a spus Hodea.

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat că speră ca jucătorii săi să fie pregătiţi psihic pentru retur, urmând ca în perioada următoare să se pună la punct şi din punct de vedere fizic: "Psihic, cred că ar trebui să fim pregătiţi cu toţii pentru retur, pentru că venim din vacanţă. Fizic, avem timp pentru acumulări. Urmează o perioadă foarte grea, în care vom încerca să ne punem la punct sub toate aspectele şi să depăşim perioada mai grea din a doua parte a turului. Avem nevoie de sânge proaspăt în lot, ne trebuie jucători noi pe mai multe posturi şi sper ca în Poiana Braşov să plec cu tot lotul".

Tehnicianul a adăugat că nu crede în reducerea numărului de echipe în Liga I din sezonul următor. "Dacă domnul Mircea Sandu a vorbit despre reducerea numărului de echipe, ştie dânsul ce vorbeşte, pentru că este şeful federaţiei. S-a vorbit mult despre lipsa banilor în ultima vreme, şi e normal, pentru că sunt cluburi care o duc tot mai greu. Nu cred însă că se va realiza schimbarea sistemului în sezonul viitor, pentru că ar fi trebuit anunţat acest lucru mai din timp. Nu cred că numărul echipelor se va reduce la 12, poate doar la 16, aşa cum a mai fost în Liga I. Dacă Liga I ar ajunge să aibă 12 echipe, mulţi suporteri din ţară ar fi văduviţi de fotbal de primă ligă. Poate, totuşi, a fost o simplă propunere", a conchis Grigoraş.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite