Pleacă Prunea, vine Dănuţ Lupu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După plecarea lui Prunea (stânga), Lupu va fi omul de legătură dintre jucători şi conducerea echipei
După plecarea lui Prunea (stânga), Lupu va fi omul de legătură dintre jucători şi conducerea echipei

De la 1 ianuarie 2011, managerul sportiv al „câinilor“ va deveni conducător la Astra, iar fostul mijlocaş al roş-albilor îi va prelua postul. Neplătit de trei luni, Florin Prunea a demisionat de la Dinamo şi imediat după Revelion va începe munca la clubul patronat de Niculae.

Dacă până recent a negat cu vehemenţă despărţirea de „câini", Prunea s-a limitat acum să declare că e în vacanţă şi că va discuta despre fotbal doar de la 1 ianuarie.

De ce? Pentru că de atunci intră în vigoare contractul cu cei de la Astra. Avantajele pentru fostul portar sunt nelimitate. În primul rând, salariul va fi mult mai mare ca cel încasat la Dinamo şi puterile sale vor creşte considerabil.

Dacă acum în fişa postului are sarcini ce presupun buna organizare a meciurilor de acasă ale „câinilor" şi întocmirea actelor unui transfer, la Ploieşti va fi manager general. Practic, funcţia nu exista, dar Ioan Niculae a creat-o special pentru Prunea. Astfel, fostul portar va deveni al treilea om în club după patron şi directorul executiv, Petre Buduru.

Nu a fost consultat la transferul lui cristea

Ruptura dintre Prunea şi preşedintele dinamovist Nicolae Badea s-a produs după ce Adrian Cristea a fost transferat la Universitatea Cluj, iar el, care ar fi trebuit să se ocupe de documente, a aflat abia după ce mijlocaşul semnase deja cu „studenţii". Din acest motiv nu a mai fost cale de întoarcere şi a semnat imediat cu ploieştenii.

Dar şi roş-albii s-au orientat repede şi-l vor numi pe Dănuţ Lupu în locul lui Prunea. Acesta va fi noul manager sportiv însă rolul cel mai important va fi acela de liant între vestiar şi conducere. Mutarea nu s-a oficializat încă pentru că pe ultima sută de metri a mai apărut un pretendent: fostul portar dinamovist, Cristi Munteanu. Lupu are însă întâietate.  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite