Piţurcă: "O să-l jignesc şi de acum înainte pe Iancu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Piţurcă
Victor Piţurcă

Managerul general al Universităţii Craiova, Victor Piţurcă, a continuat războiul cu finanţatorul FC Timişoara, Marian Iancu.

"Nu mă bag în problemele altora, nu mă bag în treburile altora. Mi-am spus o părere despre Steaua şi de Gigi pentru că el mi-a fost prieten. Atît! Despre Iancu nu am spus nimic, l-am respectat de cînd a intrat în fotbal. Chiar am ajutat Timişoara, credeam că am o relaţie cît de cît corectă cu dumnealui. Au urmat multe dialoguri pe care le-a avut cu reprezentanţi ai mass-media în care îşi spunea părerea de mare cunoscător de sport.
Îmi jignea munca şi rezultatele de la echipa naţională, nu înţeleg de ce şi pe cine voia să satisfacă. Nu am zis nimic nici atunci! Acum cîteva zile m-a jignit la o emiisune, în direct. A spus că nu ştiu să vorbesc, că nu mă compar cu el. A vorbit urît despre cluburi şi oameni, dar nu ştiu cine e. Ce a făcut pentru fotbalul românesc?
A făcut aşa mult pentru Timişoara. Dacă nu era ajutat de autorităţile locale nu mai era patron. O să-l jignesc şi de acum înainte! Auzi, că mă întîlneşte el în oraş! Şi ce-o să-mi facă?", a comentat Piţurcă la Contraatac, pe GSP TV.
Marian Iancu a replicat: "A citit ce am declarat eu? Răspunsul meu nu a adus atingere onorabilităţii dumnealui". Piţurcă a răspuns şi el: "Mi-a spus preşedintele Cristescu. Am auzit şi ce a spus despre Contra. Ce-i face el lui Cosmin Contra? Îl dă afară pe Contra? Îl interesează asta pe Cosmin? Dacă domnul Iancu vrea să ne jignim şi în continuare, nicio problemă".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite