Piţurcă, la fel ca la naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piţi  a ales  modulul 4-3-3, pe care l-a folosit  şi în ultimul său mandat de la prima reprezentativă. Noul antrenor al roş-albaştrilor a schimbat deja sistemul de joc al echipei, trecând de la clasicul 4-4-2 la acel 4-3-3 cu care a reuşit calificarea echipei naţionale la Euro 2008.

Pe lângă faptul că îşi doreşte o echipă mult mai combinativă, care să-şi creeze cu uşurinţă ocazii de gol, Victor Piţurcă are în gând, totodată, şi o aşezare care să blocheze mişcările adversarilor, având în vedere că modulul 4-3-3 se poate transforma uşor, pe faza defensivă, într-un 4-5-1.

Până acum, singura problemă din primele două meciuri amicale a fost absenţa unui vârf de careu autentic. În lipsa lui Pantelis Kapetanos, care a mai primit câteva zile de vacanţă după revenirea de la Cupa Mondială, rolul a fost îndeplinit de Bogdan Stancu şi de Romeo Surdu, însă cei doi s-au simţit de multe ori stingheri.

„Îmi place acest sistem 4-3-3. Sunt sigur că Piţurcă va schimba mult faţa echipei. Vom avea mai mult mingea, va fi un joc spectaculos. Eu asta trebuie să văd la un meci, trasee, combinaţii", a declarat şi patronul Gigi Becali, la finele primului stagiu de pregătire din Austria. În acest sistem, atacanţii sunt Tănase, Kapetanos şi Nicoliţă, susţinuţi din spate de Toja, Dorel Stoica şi Răduţ. Singura problemă ar fi găsirea unei poziţii pentru Bogdan Stancu.

Experimente eşuate

Victor Piţurcă nu este primul antrenor care a încercat, în ultimii ani, să schimbe sistemul de joc al Stelei. Marius Lăcătuş a folosit, în sezonul 2008-2009, o aşezare 4-2-3-1, însă fără a avea rezultate notabile, în timp ce Mihai Stoichiţă a vrut chiar să folosească un modul 3-4-3, care a fost un eşec.

"Îmi place sistemul de joc al lui Piţurcă, e la fel ca acela în care am jucat la CFR Cluj. Ni se potriveşte perfect."

Romeo Surdu
atacant Steaua

Start de foc pentru Rapid

Într-o atmosferă degajată, cu Dumitru Dragomir pus pe şotii, la sediul LPF s-a stabilit ieri „ţintarul" turului Ligii I, ediţia 2010-2011. Turul campionatului debutează cu două partide încinse: Rapid - FC Vaslui şi Universitatea Craiova - CFR Cluj. Marile derby-uri ale Ligii I se vor disputa astfel: Dinamo - Rapid (etapa a 4-a), Dinamo - Steaua (etapa a 11-a), CFR Cluj - Dinamo (etapa a 14-a) şi Steaua - CFR Cluj (etapa a 17-a).

Cel mai greu program îl are echipa lui Marius Şumudică (foto), care va întâlni în primele şapte runde pe FC Vaslui, Unirea Urziceni, Dinamo şi CFR Cluj. Conform programului competiţional stabilit de FRF, două etape din retur (etapele 18 şi 19) se vor disputa anul acesta. Meciurile vor fi transmise pe DigiSport, care are opţiunile 1, 3, 4 şi 6, Antena 1 are opţiunea a doua, iar GSP TV celelalte opţiuni. Cătălin Anton, Marius Chiţu

Programul turului Ligii I, ediţia 2010-2011


Etapa 1 - 24 iulie

Rapid - FC Vaslui
FCM Tg. Mureş - FC Braşov
„U" Cluj - Steaua
Univ. Craiova - CFR Cluj
FC Timişoara - Gloria Bistriţa
Brăneşti - Gaz Metan
Astra - Dinamo
Sportul Stud. - Oţelul
Internaţional - Urziceni

Etapa a 2-a - 31 iulie

FC Vaslui - FCM Tg. Mureş
FC Braşov - „U" Cluj
Steaua - Univ. Craiova
CFR Cluj - Brăneşti
Gloria Bistriţa - Astra
Gaz Metan - FC Timişoara
Dinamo - Sportul Stud.
Oţelul - Internaţional
Urziceni - Rapid

Etapa a 3-a - 7 august

Rapid - Oţelul
FCM Tg. Mureş - Urziceni
„U" Cluj - FC Vaslui
FC Timişoara - CFR Cluj
Brăneşti - Univ. Craiova
Astra - Gaz Metan
Sportul Stud. - Gloria Bistriţa
Internaţional - Dinamo
FC Braşov - Steaua

Etapa a 4-a - 14 august

Univ. Craiova - FC Timişoara
FC Vaslui - FC Braşov
Steaua - Brăneşti
CFR Cluj - Astra
Gloria Bistriţa - Internaţional
Gaz Metan - Sportul Stud.
Dinamo - Rapid
Oţelul - FCM Tg. Mureş
Urziceni - „U" Cluj

Etapa a 5-a - 21 august

Rapid - Gloria Bistriţa
FCM Tg. Mureş - Dinamo
„U" Cluj - Oţelul
FC Timişoara - Brăneşti
Astra - Univ. Craiova
Sportul Stud. - CFR Cluj
Internaţional - Gaz Metan
FC Vaslui - Steaua
FC Braşov - Urziceni

Etapa a 6-a - 28 august

Univ. Craiova - Sportul Stud.
Brăneşti - Astra
Steaua - FC Timişoara
CFR Cluj - Internaţional
Gloria Bistriţa - FCM Tg. Mureş
Gaz Metan - Rapid
Dinamo - „U" Cluj
Oţelul - FC Braşov
Urziceni - FC Vaslui

Etapa a 7-a - 11 septembrie

Rapid - CFR Cluj
FCM Tg. Mureş - Gaz Metan
„U" Cluj - Gloria Bistriţa
Astra - FC Timişoara
Sportul Stud. - Brăneşti
Internaţional - Univ. Craiova
FC Vaslui - Oţelul
FC Braşov - Dinamo
Urziceni - Steaua

Etapa a 8-a  - 18 septembrie

Univ. Craiova - Rapid
FC Timişoara - Sportul Stud.
Brăneşti - Internaţional
Steaua - Astra
CFR Cluj - FCM Tg. Mureş
Gloria Bistriţa - FC Braşov
Gaz Metan - „U" Cluj
Dinamo - FC Vaslui
Oţelul - Urziceni

Etapa a 9-a - 25 septembrie

Rapid - Brăneşti
FCM Tg. Mureş - Univ. Craiova
„U" Cluj - CFR Cluj
Sportul Stud. - Astra
Internaţional - FC Timişoara
FC Vaslui - Gloria Bistriţa
FC Braşov - Gaz Metan
Oţelul - Steaua
Urziceni - Dinamo

Etapa a 10-a - 2 octombrie

Univ. Craiova - „U" Cluj
FC Timişoara - Rapid
Brăneşti - FCM Tg. Mureş
Astra - Internaţional
Steaua - Sportul Stud.
CFR Cluj - FC Braşov
Gloria Bistriţa - Urziceni
Gaz Metan - FC Vaslui
Dinamo - Oţelul

Etapa a 11-a - 16 octombrie

Rapid - Astra
FCM Tg. Mureş - FC Timişoara
„U" Cluj - Brăneşti
Internaţional - Sportul Stud.
FC Vaslui - CFR Cluj
FC Braşov - Univ. Craiova
Dinamo - Steaua
Oţelul - Gloria Bistriţa
Urziceni - Gaz Metan

Etapa a 12-a - 23 octombrie

Univ. Craiova - FC Vaslui
FC Timişoara - „U" Cluj
Brăneşti - FC Braşov
Astra - FCM Tg. Mureş
Sportul Stud. - Rapid
Steaua - Internaţional
CFR Cluj - Urziceni
Gloria Bistriţa - Dinamo
Gaz Metan - Oţelul

Etapa a 13-a - 30 octombrie

Rapid - Internaţional
FCM Tg. Mureş - Sportul Stud.
„U" Cluj - Astra
FC Vaslui - Brăneşti
FC Braşov - FC Timişoara
Gloria Bistriţa - Steaua
Dinamo - Gaz Metan
Oţelul- CFR Cluj
Urziceni - Univ. Craiova

Etapa a 14-a - 6 noiembrie

Rapid - Steaua
Univ. Craiova - Oţelul
FC Timişoara - FC Vaslui
Brăneşti - Urziceni
Astra - FC Braşov
Sportul Stud. - „U" Cluj
Internaţional - FCM Tg. Mureş
CFR Cluj - Dinamo
Gaz Metan - Gloria Bistriţa

Etapa a 15-a - 13 noiembrie

FCM Tg. Mureş - Rapid
„U" Cluj - Internaţional
FC Vaslui - Astra
FC Braşov - Sportul Stud.
Steaua - Gaz Metan
Gloria Bistriţa - CFR Cluj
Dinamo - Univ. Craiova
Oţelul- Brăneşti
Urziceni - FC Timişoara

Etapa a 16-a - 20 noiembrie

Rapid - „U" Cluj
FCM Tg. Mureş - Steaua
Univ. Craiova - Gloria Bistriţa
FC Timişoara - Oţelul
Brăneşti - Dinamo
Astra - Urziceni
Sportul Stud. - FC Vaslui
Internaţional - FC Braşov
CFR Cluj - Gaz Metan

Etapa a 17-a - 27 noiembrie

„U" Cluj - FCM Tg. Mureş
FC Vaslui - Internaţional
FC Braşov - Rapid
Steaua - CFR Cluj
Gloria Bistriţa - Brăneşti
Gaz Metan - Univ. Craiova
Dinamo - FC Timişoara
Oţelul - Astra
Urziceni - Sportul Stud

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite