Piţurcă: „Nu-i mai loviţi pe suporteri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a redeschis Peluza Sud, a dărâmat gardurile dintre tribune şi gazon, a renunţat la celebrele liste cu „interzişi” şi a salvat departamentul de marketing de la desfiinţare, Victor Piţurcă a cerut o nouă facilitate pentru spectatori.

Managerul general al roş-albaştrilor i-a convocat zilele trecute la stadion pe reprezentanţii firmei de pază Shelter Security, care asigură securitatea la meciurile de acasă ale roş-albaştrilor.

„Vreau ca de acum înainte să-i trataţi cu mai mult respect pe suporterii noştri, să nu mai aud că au fost bruscaţi oameni nevinovaţi. Să ştiţi că vom ajunge şi la rezilierea contractului dacă incidente precum cele din partida cu Timişoara se vor mai repeta", a fost mesajul lui Piţurcă pentru agenţii de pază.

La 25 aprilie 2010, Complexul Sportiv Steaua a fost transformat într-un teatru de război, la finalul jocului de campionat dintre Steaua şi FC Timişoara, fanii războindu-se atât cu reprezentanţii Shelter, cât şi cu cei ai Jandarmeriei Române.

Deşi patronul celor de la Shelter, Alin Ionescu, a susţinut că doar suporterii au fost de vină pentru incidente, atât jandarmii, cât şi fanii au demonstrat ulterior unele abuzuri ale oamenilor de ordine, printre care şi gazarea unui bătrân de 80 de ani!

Gigi a vrut bătăuşi!

La 30 ianuarie, Gigi Becali a ales să rezilieze contractul cu BGS deoarece agenţii companiei refuzau să intre în peluze pentru a le aplica corecţii fizice fanilor care-l înjurau! Astfel, latifundiarul s-a orientat către Shelter Security, agenţie care trimite câte 350 de bodyguarzi la fiecare meci, în timp ce 12 agenţi păzesc non-stop stadionul din Ghencea, casa lui Becali din Pipera, dar şi „palatul".

"Ce se face acum la Steaua e un pas important către normalitate. Veţi vedea că suporterii se vor reîntoarce în număr mare la stadion."

Emeric Ienei
preşedinte Steaua

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite