Piţi îl ţine pe „Kape“ la Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă un buget generos şi linişte, Victor Piţurcă a mai pus o condiţie importantă pentru a reveni în Ghencea. Piţurcă, fost golgheter al roş-albaştrilor, este un admirator al lui Kapetanos, pe care îl consideră un vârf adevărat.

Condiţiile impuse de Victor Piţurcă patronului Stelei se înmulţesc de la o zi la alta. Astfel, pe lângă rămânerea echipei în Ghencea, asigurarea unui buget consistent pentru achiziţii, achitarea drepturilor salariale ale jucătorilor la zi şi abţinerea de la comentarii răutăcioase la adresa fotbaliştilor, Gigi Becali mai trebuie să-i îndeplinească o dorinţă fostului antrenor al echipei naţionale: să nu-l vândă pe Pantelis Kapetanos.

Printre puţinii jucători care au dat randament în recent încheiata ediţie a Ligii I, „Kape" l-a cucerit pe fostul golgheter din Ghencea, Piţi dorindu-l pe grec cu orice preţ în viitoarea sa echipă.

Totuşi, misiunea finanţatorului roş-albaştrilor nu este atât de uşoară. Mai ales, în condiţiile în care Becali este într-o criză acută de lichidităţi, iar Kapetanos are oferte din Anglia şi Germania, cluburile din campionatele respective fiind dispuse să ofere o sumă bună de transfer Stelei.

Mai mult, pentru a-l păstra la echipă, latifundiarul trebuie să-i mărească şi salariul de 240.000 de euro al atacantului de 27 de ani. Potrivit unei clauze, contractul lui „Kape" se renegociază o dată la şase luni, iar pentru a continua în Ghencea, vârful cere acum 400.000 de euro!

Află azi dacă merge la Mondial

Pantelis Kapetanos este mai preocupat zilele acestea de soarta sa la echipa naţională a Greciei. Aflat în Elveţia, în cantonament cu prima reprezentativă, golgheterul Stelei va fi înştiinţat, astăzi, dacă va rămâne şi în lotul definitiv al elenilor pentru Campionatul Mondial, după ce a fost inclus în lotul lărgit.

Liga, mai blândă după recurs

Patronul Stelei a scăpat de jumătate din pedeapsa pe care o primise pentru jignirile aduse preşedintelui FRF, Dumitru Dragomir (foto stânga). Astfel, la recurs, latifundiarul s-a ales cu o suspendare de şase luni şi o amendă de 150.000 de lei.

Bucuros că a scăpat mai ieftin, Becali a promis că Steaua va fi revitalizată de venirea lui Victor Piţurcă. „Tănase o să fie jucătorul  pe care îl aştept după ce va veni Piţi", a spus patronul roş-albaştrilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite