Petrolul a luat un fotbalist de Mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pierre Womé, pe vremea când evolua în Serie A, la Inter Milano
Pierre Womé, pe vremea când evolua în Serie A, la Inter Milano

 Valeriu Răchită l-a adus la Ploieşti pe Pierre Womé, fundaşul camerunez de 32 de ani care a jucat la două Campionate Mondiale, în 1998 şi în 2002.

Petrolul Ploieşti e la doar două puncte peste primul loc retrogradabil şi Valeriu Răchită încearcă în această perioadă să-şi întărească echipa pentru a evita „picajul". Strategia după care vrea să facă acest lucru este însă una foarte surprinzătoare. Practic, Răchită a cerut permisiunea să transfere numai jucători străini care au
confirmat.

Pe această linie a detonat ieri o adevărată bombă în Liga I, când s-a confirmat că Pierre Womé va veni azi la Ploieşti pentru a-şi negocia un contract cu Petrolul. „E adevărat că ne-am înţeles cu el. Ne-a fost propus prin intermediul unor impresari străini pe care îi cunoşteam şi mâine (n.r. - azi), îl aşetptăm să vină să semneze contractul. Durata contractului o vom decide la Ploieşti", a afirmat Alexandru Crângu, preşedintele petroliştilor.

Fanii au vrut să-l omoare ca pe Escobar

În aceste condiţii, ceea ce părea imposibil la un moment dat trebuie tratat ca o certitudine. Pierre Womé, fundaş stânga de 32 de ani, care a evoluat cu naţionala Camerunului la Campionatele Mondiale din 1998 şi 2002 şi care a fost legitimat la echipe precum Inter Milano, Werder Bremen şi AS Roma, se va bate în retur pentru un loc de titular cu Pompiliu Stoica.

Womé are însă şi o poveste dramatică ce merită menţionată. În 2005 a ratat în minutul 90+5 al meciului cu Egipt un penalty decisiv pentru calificarea la Mondialul din Germania. Womé a mărturisit la ceva timp după ce suporterii Camerunului au vrut să-l omoare şi, pentru a nu-şi asuma acest risc, Samuel Eto'o şi Rigobert Song au refuzat să bată acel penalty. Camerunezul a jucat ultimul meci oficial în 2010, pentru FC Köln, iar ultima dată a fost legitimat în Gabon, la FC Sapins.

Aducerea lui Pierre Womé nu este doar o picătură de apă în deşert, ci face parte din planul amplu al Petrolului de reformare a echipei. Astfel, pe lângă vedeta de 32 de ani, la Ploieşti au mai ajuns deja jucători interesanţi şi mult mai tineri.

Au luat jucători şi de la Genoa, Bastia şi Xamax

Astfel, Vincent Bikana, fundaş central camerunez, în vârstă de 19 ani, ultima dată la Newchatel Xamax, Sony Mustivar, mijlocaş defensiv de 22 de ani, născut în Franţa, dar de origine din Insulele Capului Verde şi format de Bastia şi Selim Ben Djemia, fundaş stânga, francezo-tunisian, ultima dată la Genoa, au semnat contracte cu prahovenii.

info
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite