UPDATE. Dragomir: „O să-l convoc pe Sipovici la Comisii. Poate intra la tentativă de omor!“
0
Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, a rămas siderat în momentul în care a văzut imaginile surprinde de Digi Sport în care Sipovici a dus la margine un obiect de metal. „Asta schimbă total datele problemei. Mă voi ocupa personal ca acest caz să ajungă la comisii“, a tunat Dragomir.
Bossul de la Ligă crede că un astfel de gest, precum cel al bosniacului Sipovici, trebuie judecat aspru de comsiile abilitate sportive. „Mă felicit că am cerut să se filmeze cu 12 camere. Dacă ar fi murit Galamaz, acest individ ascundea crima? O să-l convoc la Comisii. Poate intra la tentativă de omor. Eu n-am mai văzut aşa ceva niciodată pînă acum. O să-l chemăm şi pe Bourceanu să ne spună ce-a văzut", a spus Dragomir la Fanatik Show, pe Digisport.
Digi Sport, televiziunea care a transmis meciul de la Ploieşti, dintre
Petrolul şi Steaua, a furnizat azi câteva imagine incredibile, care-i
pun într-o lumină proastă pe fotbaliştii „găzarilor“.
Imediat după clinciul cu Martinovici şi cu doar câteva secunde înainte să fie preluat de bodyguarzii de la „Galant Security“, Enache a apucat să-i paseze un obiect metalic unuia dintre fotbaliştii Petrolului, fapt nesesizat de nimeni în momentul transmisiei. Televiziunea a surprins însă momentul în care un jucător de-al gazdelor, Sipovici, aleargă spre margine pentru a cere o pungă cu gheaţă. În timp ce unul dintre maseuri îi aplică punga cu gheaţă undeva pe pulpa piciorului stâng, Sipovici „îi pasează“ acestuia respectivul obiect. Faza s-a derulat extrem de rapid şi chiar însuşi maseorul a fost surprins de „cadoul“ primit, pentru că l-a scăpat pe gazon. Precipitat, omul din stafful tehnic al prahovenilor, s-a aplecat rapid şi a ridicat obiectul, pe care l-a făcut nevăzut într-una din genţile aflate pe banca de rezerve.
Bourceanu a văzut că Sipovici ascunde ceva şi a început să ţipe şi să alerge după jucătorul Petrolului, dar a renunţat după cîţiva metri.