Petre Marin, fost fotbalist: „Nu meritam să-l întrec pe Ştefănescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 38 de ani, fundaşul s-a retras, deşi mai avea nevoie de doar 22 de partide pentru a doborî recordul prezenţelor în prima ligă, vechi de 24 de ani. „Jair“ ne-a explicat de ce nu regretă şansa ratată.

Petre Marin a anunţat săptămâna trecută, fără tam-tam, fără vreo conferinţă emoţionantă sau alte chestii lacrimogene, că agaţă ghetele în cui. Mai avea contract cu Concordia Chiajna, dar n-a vrut să continue fără Trică şi Diniţă, care au părăsit între timp formaţia ilfoveană. Deşi a evoluat în prima ligă aproape două decenii, „Jair" n-a ţinut de prea multe ori primele pagini ale ziarelor. Poate pentru că n-are tatuaje şi nici nu i-au plăcut petrecerile şi viaţa mondenă. Cifrele sale sunt însă impresionante pentru un fotbalist de Liga I şi merită toată atenţia.

„Adevărul": Ai renunţat la fotbal după o carieră de 19 ani. Nu mai puteai?

Petre Marin: Eeee, ba sigur că mai puteam. Fizic şi medical n-am nicio problemă, dar am decis ca pentru mine returul să nu mai înceapă niciodată. E vorba despre principii. Am pornit la un drum, într-un proiect, alături de Laurenţiu Diniţă şi de Eugen Trică şi era normal să plec şi eu odată cu ei.

Nu-ţi va fi greu fără activitatea fotbalistică?

Bineînţeles că-mi va fi. Primele zile sunt chiar dureroase pentru că am avut atâţia ani un program clar, iar acum totul s-a dat peste cap. Trebuie să dau restart vieţii cotidiene şi asta nu e uşor. E bine că am luat decizia acum, după vacanţa asta, când m-am mai obişnuit cu statul acasă. N-am ce face. Trebuie să mă adaptez.

Ce vrei să faci în continuare? Ieşi de tot din fotbal?

Acum vreau doar să iau o pauză şi apoi mă voi gândi din mers ce voi face. N-am un plan anume. Un lucru e cert: nu vreau să devin antrenor, pentru că ­nu-mi place absolut deloc meseria asta. Mai degrabă aş vrea să ocup o funcţie în conducerea administrativă a unui club. Ceva mai apropiat de birouri.

La final de carieră, oamenii fac bilanţuri. Tu de ce eşti cel mai mândru?

De perioada petrecută la Steaua, e clar. Am avut acolo foarte multe performanţe, cu meciuri în Liga Campionilor, câteva selecţii şi la naţională şi a fost cea mai frumoasă perioadă din toată cariera. Steaua va rămâne mereu în inima mea. În Ghencea m-am împlinit profesional şi financiar.

Şi Rapid deloc? La început erai suspectat că ai sânge alb-vişiniu.

Şi aşa şi eram, rapidist, pentru că am crescut în zonă. ­N-am fost însă 100%, pentru că în viaţă trebuie să fii profesionist dacă vrei să faci performanţă. Nu puteam să merg la Steaua şi să nu pun suflet, pentru că altfel nu obţineam nimic. Oricum, eu am dat ­maximum pentru toate echipele unde am jucat.

Care e secretul longevităţii tale?

Nu e niciun secret. Toată lumea cred că ştie acum că, dacă duci o viaţă extrasportivă echilibrată, ai şanse să joci până la o vârstă înaintată. Doar că nu toţi jucătorii sunt dispuşi să facă acest sacrificiu. Bineînţeles, trebuie să ai noroc să fii ferit de accidentări, iar pe mine m-a ferit Dumnezeu. Dacă întruneşti aceste două condiţii, poţi juca şi mai mult decât am făcut-o eu.

Totuşi, la noi, în prima ligă nu prea sunt fotbalişti longevivi ca tine...

În România, acest gen de carieră nu e încurajat pentru că oamenii au multe prejudecăţi. Cine aude că ai peste 30 de ani spune: „Gata! Ăsta e terminat". Jucătorii mari din străinătate contrazic însă evident acest lucru.

Erai doar la 22 de meciuri distanţă de recordul partidelor jucate în Liga I, deţinut de Ştefănescu. ­Nu-ţi pare rău că te-ai retras înainte să-l dobori?

Nu. Eu n-am jucat niciodată gândindu-mă la statistici sau topuri, ci la meciul de mâine. M-am retras când am simţit eu că e timpul şi ­n-am niciun regret pentru asta. Nici măcar nu ştiam la câte meciuri distanţă sunt de Ştefănescu. Bine că ­mi-ai zis tu. Oricum, el a fost mai mare jucător decât mine şi nu meritam să-l întrec.

"Fiul meu are 15 ani şi îmi calcă pe urme. Joacă deja ca mijlocaş central la Academia lui Gheorghe Hagi, de la Constanţa. E foarte talentat. Eu sper să ajungă fotbalist mare şi să mă întreacă pe mine.''

„Am dormit mai mult cu Ghionea decât cu soţia"

Care sunt prietenii tăi cei mai buni din fotbal?

Grupul de la Steaua, cu care am făcut performanţă. Cu Rică Neaga, Sorin Paraschiv, Sorin Ghionea şi Vali Badea ­m-am văzut şi zilele trecute la o cafea, chiar dacă am putea fi sătui unii de alţii după atâţia ani în cantonamente. De exemplu, cu Ghionea chiar am dormit în aceeaşi cameră mai mult decât cu nevastă-mea. Am fost colegi de paturi şase ani la Steaua.

Dintre stadioanele pe care ai jucat, care te-a impresionat cel mai mult?

Cea mai tare atmos­feră, care m-a făcut să mă simt fotbalist adevărat, a fost la ­Middlesbrough. Ştiu că n-ar trebui să spun asta pentru că e un coşmar pentru stelişti, dar aşa am simţit. Ca în Anglia nu e nicăieri pe stadioane.

Ce suvenire ţi-ai luat de prin locurile vizitate?

Sunt mândru de colecţia mea de tricouri pe care le-am luat după schimburi, la finalul meciurilor, pentru băiatul meu. Am tricoul lui Sergio Ramos, Rivaldo, pe când juca la AC Milan, dar mai ales pe cel al lui Adrian Mutu, din meciul Steaua - Fiorentina.

Cine e fotbalistul pe care l-ai admirat cel mai mult?

Idolul meu e Paolo Maldini, pentru tot ce reprezintă el ca om şi ca fotbalist. Din păcate, n-am putut să-l întâlnesc, pentru că la meciul acela cu AC Milan, în care i-am luat tricoul lui Rivaldo, el n-a jucat, era accidentat.

Ai fost fundaş. Ce eliminare te-a marcat cel mai mult de-a lungul carierei?

Nu uit nici acum prima eliminare din carieră. Ion Crăciunescu mi-a arătat cartonaşul roşu într-un meci al Sportulului Studenţesc împotriva lui Dinamo. Evident, am pierdut atunci acea partidă şi eu am fost frustrat. În general, urmăream mingea, nu adversarul. N-am fost un dur.

N-ai vrut niciodată să joci pe alt post decât pe cel de fundaş stânga?

Am început fotbalul ca portar, la Sportul, dar ­mi-am rupt mâna la un turneu de sală. A fost un moment decisiv în cariera mea. Am ieşit din poartă şi m-am reprofilat ca jucător de câmp. Mai bine că s-a întâmplat asta, pentru că, având în vedere că n-am crescut decât până la înălţimea de 1,69 metri, n-aveam şanse să fac carieră ca portar.

Care e marele tău regret?

De fapt, am două. Primul e acela că n-am apucat să joc şi eu la un club din străinătate. Am fost aproape să merg în Germania şi Spania. Apoi, acum câţiva ani, eram înţeles cu Litex Loveci, din Bulgaria. Toate aceste mutări au căzut însă pe ultima sută de metri. Poate aşa a vrut Dumnezeu, să joc doar acasă.

Top 10 prezenţe  în primul eşalon

Nume    Meciuri
Costică Ştefănescu (foto)    490
Florea Ispir     485
Ladislau Bölöni    484
Costel Cîmpeanu    470
Ionel Dănciulescu    469
Petre Marin    468
Paul Cazan    465
Cornel Dinu    454
Constantin Stancu    447
Ion Dumitru    442

CV

- Petre Marin
- Data şi locul naşterii: 08.09.1973, Bucureşti
- Înălţime: 169 cm
- Greutate: 62 kg
- Post: Fundaş stânga
- Echipe la care a jucat în Liga I: Sportul Studenţesc, FC Naţional, Rapid, Steaua, Urziceni, Chiajna
- Meciuri / goluriîn Liga I: 468 / 11 
- Meciuri / goluri în cupele europene: 69 / 2
- Selecţii / goluri la echipa naţională: 9 / 0
Palmares:
- Două titluri de campion, ambele cu Steaua
- Supercupa României, cu Steaua

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite