Petre Grigoraş: "Am fost ca şi inexistenţi pe teren"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petre Grigoraş, antrenor Pandurii Tg. Jiu
Petre Grigoraş, antrenor Pandurii Tg. Jiu

Tehnicianul Petre Grigoraş a declarat, luni seară, după meciul amical pierdut de Pandurii Târgu Jiu, cu scorul de 0-1, în faţa echipei FK Baku, că formaţia sa a fost inexistentă pe teren, dar speră ca în următoarele săptămâni să remedieze problemele din joc.

"Partida de azi am pierdut-o, dar este departe de ceea ce vom presta în continuare. Pentru că eu aş vrea să continuăm evoluţiile bune de la finalul turului de campionat. Azi am fost ca şi inexistenţi pe teren! Dar sper eu că în cele patru săptămâni care vor urma vom putea realiza un joc mai bun şi rezultate pe măsură", a spus Grigoraş.

Tehnicianul nu este supărat pe acest eşec, deşi recunoaşte că ar dori să câştige meci de meci: "A fost o primă înfrângere pentru noi dar nu sunt supărat pentru că suntem abia la al doilea joc de pe care îl disputăm aici, deci suntem la început. Întotdeauna orice joc vrei să-l câştigi, eu personal pun preţ şi pe partidele amicale. N-am reuşit azi, dar victoriile dau moral şi încredere şi e normal să vrei să câştigi de fiecare dată indiferent că e amical sau oficial meciul". Petre Grigoraş a început partida cu jucătorii tineri din lot şi cei aflaţi încă în probe, precizând că îi va mai încerca la un singur amical. "Suntem în perioada aceea de încercări. Am început jocul cu o serie de tineri pentru că am încercat să vedem ce pot tinerii din lot, dar şi jucătorii aduşi în probe. Poate la următorul joc voi mai încerca jucătorii tineri după care mă voi axa doar pe jucătorii de importanţi care au diverse probleme medicale. După pauză am folosit mai mulţi jucători experimentaţi din lotul actual dar o mare parte dintre ei sunt accidentaţi pentru că avem şase sau şapte jucători cu probleme medicale. Nu cred că aceasta va fi faţa noastră când va începe campionatul. Sunt sigur că vom arăta altfel", a explicat el.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite