Penescu l-a „cântat“ pe Dorinel la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Oţelului a petrecut ieri o oră în compania procurorilor de la Piteşti. Fostul internaţional susţine că nu este nici martor, nici învinuit în vreun dosar, însă se aşteaptă să mai fie audiat.

Dorinel Munteanu, antrenorul echipei Oţelul Galaţi, a fost audiat, ieri, de procurorii DNA Piteşti într-un nou dosar din serialul „Mită în fotbal", în calitate de făptuitor. Procurorii verifică dacă, în perioada în care a fost antrenor la FC Argeş, în sezonul 2006-2007, Dorinel a contribuit la aranjarea unor meciuri ale piteştenilor. Prezenţa lui Munti la DNA este o urmare a declaraţiilor date împotriva sa de către Cornel Penescu, patronul lui FC Argeş.

În funcţie de rezultatul verificărilor, procurorii anticorupţie vor decide dacă Dorinel Munteanu va fi pus sub învinuire. Fostul internaţional, care a fost ieri la DNA neînsoţit de avocat, a spus că nu se simte vinovat. „Am fost audiat în dosarul lui Penescu. Nu am calitate nici de martor şi cu atât mai puţin de învinuit. N-am avut emoţii, pentru că nu mă simt vinovat cu nimic. Am dat doar o declaraţie", a spus Dorinel, care a continuat: „Am fost angajatul lui FC Argeş şi era normal să mă cheme şi pe mine la declaraţii".

Munteanu are un dosar pe rol în care îl învinuieşte pe Cornel Penescu de calomnie, după ce omul de afaceri l-a acuzat că „ar fi trântit" nişte meciuri ale lui FC Argeş. „L‑am acuzat de calomnie. Vom vedea ce va fi şi cu acest caz", a conchis Munteanu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite