Pariurile combinate şi cu miză definită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vă învăţăm cum să câştigaţi bani prin metode mai puţin cunoscute publicului larg. Această metodă dă avantajul de a controla cu exactitate nivelul pierderilor. Astfel, se poate calcula exact miza care trebuie folosită pentru a vă recupera banii.

Sistemul combinat cu miză definită se bazează pe o formulă de progresie a pariurilor. Se folosesc întotdeauna mize calculate, astfel că în momentul în care aveţi un bilet câştigător vă veţi recupera toate pierderile cumulate şi, în plus, veţi obţine şi un profit prestabilit. Se evită astfel pariurile efectuate haotic, iar pierderile sunt controlate cu exactitate.

Varianta cea mai bună este cea a unui bilet combinat, aşa-numitul tichet combi, cu două meciuri. Cu cât alegeţi mai multe partide pe bilet, cu atât riscul este mai mare, chiar dacă şi eventualul câştig creşte exponenţial.

Cum funcţionează această metodă

1. Se stabileşte valoarea profitului pe care vrem să-l obţinem (P). Ne fixăm, ca exemplu, suma de 50 de lei. Cotele de la cele două meciuri pe care le alegem sunt, să spunem, 1,7 şi 2,3. Astfel, conform formulei prezentate, vom stabili miza pariului: M = (0+50) / (1,7x2,3 - 1) = 17,182. Deci pe primul tichet vom miza 17,182 lei. Dacă vom câştiga, obţinem profitul pe care l-am dorit, 50 de lei, dacă vom pierde, trecem la pasul al doilea.

2. Păstrăm valoarea de 50 de lei a profitului pe care-l dorim şi alegem alte două cote, să spunem de 1,9 şi 2,1. Astfel, vom calcula cea de-a doua miză. M = (17,182 + 50) / (1,9x2,1) - 1) = 22,469. Deci vom paria 22,469 lei pe cel de-al doilea bilet. Dacă vom câştiga, vom obţine şi profitul de 50 de lei, dar ne vom recupera şi investiţia din primul pariu, adică 17,182 lei, pentru că suma totală câştigată va fi de 89,65 lei. În cazul în care pariul nu va fi câştigător, continuăm să aplicăm aceiaşi paşi până când vom avea succes.

Jucaţi doar un bilet pe zi

Cum pentru a putea avea un câştig rezonabil trebuie să găsim două cote apropiate de valoarea 2 fiecare, e necesară o analiză atentă a meciurilor. Astfel, e recomandat să selectăm doar două partide într-o singură zi, pentru a fi siguri că le-am ales pe cele mai bune.

Formula pentru calcularea mizei

M = (V+P) / (Cota 1xCota 2 - 1)

M - miza pariului
V - pierderile acumulate
P - profitul dorit
Cota 1 - cota primului meci
Cota 2 - cota celui de-al doilea meci

Oferta de weekend, 1X2 Betcafe Arena

Steaua, misiune uşoară la Mediaş?

Gaz Metan Mediaş şi Steaua s-au duelat de 12 ori până acum, iar bucureştenii s-au impus de nouă ori. Echipa lui Pustai a câştigat de două ori, iar un alt joc s-a încheiat la egalitate. Pentru acest meci, Gaz Metan nu se va putea baza pe mai mulţi fotbalişti, astfel că, la prima vedere, oamenii lui Levy au o misiune uşoară. „Pentru acest meci, în afară de Dudiţă, Muntean şi Del Campo, care probabil vor absenta întreg campionatul, îl avem şi pe Pârvulescu accidentat. În plus, Nicandro nu este încă refăcut, iar Trtovaci şi Markovici sunt şi ei sub semnul întrebării", a afirmat Cristi Pustai.

image
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite