Papp: "Vreau să ajung la Lazio şi să fiu titular la echipa naţională!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Papp
Paul Papp

Fundaşul celor de la FC Vaslui, Paul Papp, vrea să joace alături de Ştefan Radu la Lazio Roma şi să câştige locul de titular printre "tricolori".

"Mă pregătesc de sărbători sunt pe drumul spre casă, nu pe drumul spre Roma. Am fost la o miuţă mică, n-am cum să mă las. Eu sper să se realizeze transferul meu, mai am de muncit mult.

Chiar nu ştiu dacă e adevărat interesul lor, mă sună tot felul de ziarişti chiar şi din Italia să mă întrebe de transferul meu acolo. E normal că dacă ajung acolo am şansa să cresc mult mai mult în valore, sunt pregătit de Italia! Acum sunt în vacanţă la Dej, aştept să văd ce-mi rezervă viitorul.

Despre 2011, am făcut un an bun, ne-am mişcat bine, chiar dacă din păcate în campionat nu ne-a ieşit aşa cum am vrut. Ne-am îndepărtat puţin de obiectiv, dar distanţa de primul loc este cam mare. Noi credem în continuare! Îmi doresc să am un an mult mai bun, să joc bine şi să fiu titular la echipa naţională. Avem jucători de valoare, cu caractere puternice şi ne înţelegem foarte bine", a spusPapp la Radio GSP.

"Da, Lazio este interesată de Paul, îl urmăreşte, dar încă nu s-a decis dacă are nevoie de un fundaş. Dacă preşedintele Lotito se va hotărî să ia un fundaş în ianuarie, acesta va fi Papp", a spus impresarul său, Victor Becali, conform cittaceleste.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite