Un nou caz "Pandurii" ? Dragomir: "Ceahlăul ar putea să revină în Liga I!"
0Dumitru Dragomir spune că există posibilitatea ca mai multe echipe din Liga 1 să nu poată evolua în acest sezon fotbalistic, din cauza lipsei acute de fonduri. Mitică a vorbit şi de câteva echipe care ar avea şanse să revină în Liga 1.
"S-ar putea să mai avem trei-patru echipe în situaţia Timişoarei. Dar nu prea ai pe cine să readuci în Liga 1. Nu sunt bani. Iaşiul are conturile blocate, Petrolul şi Mioveniul n-au ce căuta, poate doar dacă pun bani amândouă. Numai la Piatra Neamţ cred că sunt şanse de prima ligă. Comitetele locale trebuie să înţeleagă şi să pună cel puţin 50% din banii necesari echipei. Că nu e echipa lui Iancu. Pe Mititelu l-au fraierit şi a băgat două milioane de euro în stadion, iar acum nu-l mai primesc înapoi şi stadionul e în paragină", a spus Dragomir la Sport.ro.
Inter Curtea de Argeş este prima echipă care s-a retras din campionat din cauza problemelor financiare. Locul lor a fost ocupat de Pandurii Târgu Jiu, care au procedat la fel şi în 2006, când au beneficiat de problemele Sportului Studenţesc.