Pancu, la un gol să intre în istoria derby-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultima victorie a Rapidului împotriva Stelei a fost adusă anul trecut de Pancu, 1-0 în Ghencea
Ultima victorie a Rapidului împotriva Stelei a fost adusă anul trecut de Pancu, 1-0 în Ghencea

Atacantul de 34 de ani al giuleştenilor a marcat de patru ori împotriva roş-albaştrilor.

Daniel Pancu s-a refăcut după accidentarea de la ligamentele piciorului stâng şi e apt 100% pentru meciul cu Steaua, de duminică. Va fi al 12-lea său meci împotriva roş-albaştrilor, iar idolul Giuleştiului are ocazia ca pe lângă cele trei puncte care o apropie pe Rapid de titlu, să intre în istorie şi cu un record personal.

Practic, atacantul în vârstă de 34 de ani are în acest moment patru goluri înscrise împotriva Stelei, iar dacă îi va perfora poarta lui Tătăruşanu şi în această etapă, intră în top 3 la acest capitol.

Până acum, Ion Ionescu, cu nouă goluri date Stelei, Alexandru Neagu, cu şase, şi Ştefan Filote, cu cinci, sunt rapidiştii care au marcat cel mai mult în poarta rivalei de moarte.

„M-au bătut doar cu brichete!"

La posibilitatea acestei realizări se adaugă şi mândria faptului că, pe teren, Pancu n-a pierdut decât o singură dată cu Steaua din postura de rapidist, chiar în 1997, când a ajuns în Giuleşti.

„Steaua m-a bătut în 1997, când eram un copil, şi de atunci au avut nevoie de brichete ca să mai câştige. Sper să nu-mi stric palmaresul nici de această dată. Din păcate pentru ei, parcă niciodată n-am avut mai mare nevoie de victorie ca acum. Sper să-i păcălesc iar, sunt preferaţii mei. Nicio altă victorie nu mă bucură mai mult", a declarat „Pancone".

Top 3 marcatori Rapid cu Steaua

Ion Ionescu    9

Alexandru Neagu    6

Ştefan Filote    5

Top 3 marcatori Steaua cu Rapid

Gheorghe Constantin    14

Victor Piţurcă    12

Ion Alecsandrescu    8

Femeile şi copiii au asaltat ProRapidul pentru autografe

Conducerea Rapidului a organizat o întâlnire la baza de pregătire din Bucureştii Noi între Răzvan Lucescu şi elevii săi, pe de o parte, şi femeile şi copiii care i-au încurajat la meciul de Cupă, cu FC Vaslui.

Astfel, marţi, în jurul prânzului, zeci de mămici care îşi ţineau copiii de mână şi fete de liceu au luat cu asalt Pro Rapidul pentru autografe şi fotografii cu Coman, Marcos Antonio, Herea, Deac şi Pancu.



Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite