Oţelul, reunire de campioni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 500 de suporteri au venit la primul antrenament din 2011. Fotbaliştii liderului Ligii Iau revenit la stadion motivaţi de gândul că pot intra în istorie, cucerind primul titlu din existenţa Oţelului.

„Normal că revenim la antrenamente cu un singur ţel, vrem titlul!", a explicat atacantul Marius Pena. Gălăţenii au avut parte de o primire emoţionantă pe arena din valea Ţiglinei, jucătorii ieşind la antrenament în uralele celor 500 de suporteri care au umplut curtea stadionului. Aceasta a fost, de altfel, cea mai numeroasă asistenţă din ultimul deceniu la o reunire de lot.

„Este firesc să ne aştepte mai mulţi fani ca niciodată, atât timp cât suntem pe primul loc. Cu atât mai mult, ne simţim datori faţă de ei. Trebuie să facem totul să le oferim prilejul de a fi cel puţin la fel de bucuroşi şi la finalul campionatului. Îmi place să fac o comparaţie cu ciclismul, suntem purtători ai tricoului galben, cel al liderului, şi vrem ca la final să-l îmbrăcăm pe cel roşu, al câştigătorului", a declarat Marius Stan, directorul general al Oţelului. Nici antrenorul Dorinel Munteanu nu se teme de vreo echipă anume în lupta pentru titlu. „Dacă am acumulat 39 de puncte în tur, vreau un retur cu cel puţin încă pe atât. Avem tot timpul la dispoziţie ca să ne prindă primul meci de la reluarea campionatului în formă optimă. Sunt muţumit de lot, sper să convingă şi cei nou veniţi. Principalele noastre contracandidate sunt echipele care ne urmează în clasament, cam în aceeaşi ordine, dar nu mă tem de niciuna dintre ele, le respect şi atât. Important va fi doar ce facem noi" a declarat „Munti". Marius Stan consideră că este foarte posibil ca lipsa banilor din fotbalul românesc să reducă şi numărul de echipe din prima ligă.

„Criza se simte din ce în ce mai rău. Asta se vede şi din faptul că nu s-a întâmplat nimic spectaculos pe piaţa transferurilor. O să vedeţi că licenţierea, care acum se va face sub atenta supraveghere a UEFA, va aduce multe suprize. Din fericire, noi nu avem probleme din acest punct de vedere. Stăm bine pentru moment, avem doar un singur salariu restant către jucători", a declarat directorul general al
liderului.

Baotici a reclamat Galaţiul la UEFA

Acesta a spus că nu a reuşit să ajungă la o înţelegere, pe cale amiabilă, cu portarul Baotici pentru rezilierea contractului. „Ne aflăm în litigiu cu el, vrea să devină jucător liber şi totodată să primească toţi banii din contract până în 2012. A făcut plângere la UEFA", a precizat Stan.

Lotul Oţelului prezent la reunire

Portari: Abraham, Bermudez, Brăneţ, Grahovac
Fundaşi: Cojoc, S. Costin, S. Cucu, Perendija, Râpă, Sălăgeanu, Sârghi, Sipovici
Mijlocaşi: Antal, Buş, I. Filip, Gârleanu, Giurgiu, S. Ilie, Iorga, I. Neagu, Ochiroşii, Paraschiv, Petean  
Atacanţi: Borbely, Elek, Pena
Noutăţi: B. Punosevaci (atacant, Napredak Krusevac), Milea (mijlocaş, liber de contract)
Plecări: -
Absenţi motivaţi: Viglianti, Ibeh

Programul Oţelului în această iarnă

10 ianuarie - 14 ianuarie: Antrenamente la Galaţi
11 ianuarie: Vizita medicală
15 ianuarie - 28 ianuarie: Cantonament la Poiana Braşov
29 ianuarie - 4 februarie: Antrenamente la Galaţi
5 februarie - 18 februarie: Cantonament în Cipru, amicale
cu Dinamo Moscova, Saturn Moscova, Korona Kielce, Slovan Liberec, Slask Wroclaw, Levski Sofia
18 februarie - 25 februarie: Antrenamente la Galaţi
26 februarie: Liga I, etapa a XIX-a, meci cu Pandurii

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite