Oţelul II, 3-3 cu CSM Paşcani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa-satelit a FC Oţelul Galaţi a terminat la egalitate partida disputată vineri după-amiază cu CSM Paşcani, în etapa a XXIV-a a Ligii a III-a, Seria I. Meciul s-a desfăşurat pe arena "Zoltan David".

Golurile au fost marcate de Petean (49), Negoescu (58) şi Enache (77), respectiv Maftei (16), Azaharioaiei (48) şi Râşcu (83).Oţelul II a jucat în formula: Abraham - Marus, Sipovici, Manea, Rusu - Petean (68 Gâţă), Mişelăricu (60 Adăscăliţei), Negoescu, Trajkovici - Butoi (13 Enache), Chipirliu.

Disputa a început cu accidentarea lui Butoi, întindere musculară în chiar primele zece minute ale meciului, pentru ca imediat să pice şi primul gol. Profitând de o respingere greşită a defensiva formaţiei antrenate de Dan Dobai, Maftei a punctat cu un şut de la 14 metri: 0-1 (16). La revenirea de la cabine, oaspeţii au făcut 2-0 în urma unei combinaţii rapide în suprafaţa de pedeapsă. Marcator Azaharioaiei (48). Orgoliul roş-alb-albaştrilor a răbufnit instantaneu. Lansat pe dreapta, Petean a intrat până la 10 metri şi a expediat un şut puternic la colţul lung, readucându-şi echipa în joc: 1-2 (49)! Negoescu a egalat dintr-o situaţie similară cu o lovitură de la 12 metri sub bară (58), pentru ca apoi şi Petean să părăsească terenul accidentat. Bruscat de portar în careu, fără ca mingea să fie prin preajmă, jucătorul "oţelar" n-a primit penalti, aşa cum s-ar fi cuvenit, ci o lovitură în plex care l-a trimis direct la spital! Oţelul II a trecut la conducere pe tabela de marcaj după o fază creată de Chipirliu şi finalizată de Enache din 7 metri (77) şi s-ar fi putut face 4-2 dacă s-ar fi dictat lovitură de la 11 metri măcar în minutul 82. Atunci Chipirliu a fost faultat mai mult decât evident în suprafaţa de pedeapsă, faza a continuat cu CSM Paşcani pe contraatac şi Râşcu a egalat cu un şut de la 13 metri, zonă centrală: 3-3 (83)!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite