Ogăraru vrea să revină la Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ogăraru a jucat cu Steaua în Liga Campionilor în urmă cu două sezoane
Ogăraru a jucat cu Steaua în Liga Campionilor în urmă cu două sezoane

Fundaşul George Ogăraru nu ar refuza să se întoarcă la clubul Steaua Bucureşti unde s-a format ca fotbalist. Internaţionalul aşteaptă un semn din partea conducerii steliste.

"Mulţumesc pentru apreciere. Pentru mine Steaua e Steaua şi întotdeauna a fost Steaua. Iar eu am zis că într-o zi am să mă întorc la echipă. Dacă sunt şi dorit, cu atât mai mult", a spus Ogăraru pentru sport.ro.

Patronul Gigi Becali a spus că este încântat că soţia fotbalistului este foarte credincioasă. În plus, jucătorul este şi finul antrenorului Marius Lăcătuş.

"Această femeie îşi împărtăşeşte copiii lună de lună, iar din acest motiv e posibil că Ogăraru să se întoarcă la Steaua. Am nevoie de astfel de oameni lângă mine. Oameni cu credinţa în Dumenzeu, oameni cu caracter", a declarat Gigi Becali. Fundaşul a părăsit Steaua în 2006, când s-a transferat la Ajax Amsterdam, dar a revenit sub formă de împrumut în sezonul 2007-2008, când antrenor era tot Marius Lăcătuş.

Ogăraru (29 de ani) este legitimat la echipa elveţiană FC Sion care ocupă locul patru în campionatul din Ţara Cantoanelor şi se bate pentru un loc de cupe europene.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite