Numele mari din Serie A s-au mutat pe Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donadoni, Issa Ba şi Sosa (de la stânga la dreapta) formează „tripleta“ cu care Sabău speră să salveze echipa de la retrogradare
Donadoni, Issa Ba şi Sosa (de la stânga la dreapta) formează „tripleta“ cu care Sabău speră să salveze echipa de la retrogradare

Donadoni, Sosa  şi Ba, fotbalişti cu nume celebre, evoluează la FCM Târgu-Mureş. Probabil că toţi iubitorii fotbalului au auzit de Ruben Sosa, Ibrahim Ba sau Roberto Donadoni, jucători care până de curând făceau legea la echipe precum Milan, Lazio sau Inter.

Ei bine, Ba, Sosa şi Donadoni joacă împreună la FCM Târgu-Mureş. Nu e vorba, desigur, decât de o stranie coincidenţă de nume, dar care dă farmec micuţului club de fotbal din centrul ţării. Mario Donadoni, tizul mai cunoscutului Roberto, a ajuns în vară la Târgu-Mureş ca jucător liber de contract, după ce în trecut evoluase la Padova sau Siracusa.

„Aceasta e prima mea experienţă în afara Italiei, astfel că a fost nevoie să-mi schimb total modul de viaţă. Mă simt bine la Mureş, chiar vreau să le mulţumesc românilor pentru modul în care m-au primit şi încerc să le răsplătesc ospitalitatea. Învăţ limba română, am şedinţe săptămânale cu un profesor şi deja pot spune că apreciez cultura, fotbalul şi modul de viaţă de aici. Într-adevăr, împart acelaşi nume cu Roberto Donadoni, dar e o simplă coincidenţă, mi-ar fi plăcut să fiu la fel de bun ca el", spune Mario.

Uruguayanul Christian Sosa poartă acelaşi nume ca şi Ruben Sosa, dar spune că acest lucru nu-l influenţează deloc. Ajuns la FCM de la Gallipoli, autorul golului prin care FCM a învins Rapidul îşi doreşte însă ca toţi conaţionalii săi să fie la fel de buni cum era pe vremuri mai-marele Ruben.

„Sosa e un nume destul de comun în ţara mea, spre deosebire de Donadoni, care e mult mai rar întâlnit în Italia. Poate de aceea coincidenţa asta nu e la fel de spectaculoasă, dar recunosc că mă bucur să împart acelaşi nume cu Ruben Sosa. Dacă toţi uruguayenii ar fi la fel de buni şi serioşi ca el, poate că ţara mea ar fi mult mai departe acum din toate punctele de vedere", mărturiseşte Christian.

Issa Ba a fost coleg cu daniel Niculae

Ibrahim Ba are şi el un tiz la Târgu-Mureş, în persoana lui Issa Ba, fost coleg cu Daniel Niculae la Auxerre şi una dintre ţintele de mercato ale Rapidului pentru această pauză competiţională.

Transferat de mureşeni de la Wisla Cracovia, jucătorul de culoare afirmă că diferenţele dintre Polonia şi România sunt minime, iar faptul că împarte acelaşi nume cu fostul jucător al unor echipe precum Marseille, Bordeaux sau Milan este o pură coincidenţă.

„Eu sunt senegalez, el e francez, vă daţi seama că nu avem mai nimic în comun decât numele. Şi poate faptul că iubim fotbalul în aceeaşi măsură", spune Issa. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite