Viorel Hizo: „Nu ştiu cât mai rezist!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorel Hizo simte că meciul retur cu Twente, de miercuri, poate fi ultimul pe banca Vasluiului. Debut dezastruos pentru FC Vaslui. Din trei meciuri, moldovenii nu au câştigat nimic şi nu au înscris nici măcar un gol! Sâmbătă seară, jucătorii lui Hizo au remizat acasă cu Petrolul, scor 0-0.

3-0 la Rapid, 2-0 în Olanda cu Twente şi 0-0 acasă în faţa Petrolului. Sunt cifrele care sunt în defavoarea antrenorului Viorel Hizo, căruia i se pregăteşte demiterea după meciul retur din preliminariile pentru Liga Campionilor, de miercuri, în cazul unui nou eşec. 

„Dulăul" era extrem de afectat că echipa sa nu a reuşit să se impună cu o promovată: „Este inadmisibil să nu câştigi cu Petrolul. Am primit lovitură după lovitură, însă sper să rămânem în picioare după această perioadă slabă. În mod normal, trebuia să câştigăm meciul cu Petrolul". „Dulăul" ştie că patronul Adrian Porumboiu face deja cărţile pentru un nou antrenor, în contextul în care echipa nu are rezultate.

Mai mult, meciul cu Twente, de miercuri, poate fi ultimul pe banca celor de la FC Vaslui pentru tehnicianul de 64 de ani. „Nu ştiu cât o să mai rezist. Orice antrenor depinde de rezultate", a punctat Hizo.

„Dulăul" anunţă totuşi că vina pentru eşecuri nu-i aparţine, deoarece FC Vaslui nu a putut face transferuri în mandatul său, clubul primind interdicţie de la UEFA: „Eu am avut un mare handicap faţă de toţi ceilalţi antrenori pentru că nu am putut face transferuri, în condiţiile în care avem multe posturi deficitare. Din ultimele trei perioade de transferuri, doar un jucător a reuşit să se integreze la FC Vaslui, fiind vorba de Adailton".

Ilie Stan se pregăteşte să-i ia locul

Adrian Porumboiu îi caută deja înlocuitor, şi a primit mai multe recomandări pentru postul de antrenor la FC Vaslui. Una a venit chiar de la fostul selecţioner al României, Anghel Iordănescu, care i-a transmis omului de afaceri să-l aducă la echipă pe Ilie Stan, fostul tehnician al Victoriei Brăneşti. „Încă nu m-a căutat nimeni, dar orice este posibil în zilele următoare", anunţă Stan, care e dispus la negocieri.

Twente a luat Supercupa Olandei

Twente a câştigat Supercupa Olandei pentru al doilea an consecutiv, după ce a învins, scor 2-1, pe Ajax Amsterdam. Pentru Twente au marcat Janko, din penalty, şi Ruiz, iar pentru Ajax a înscris Alderweireld. Twente a trecut de Ajax atât în finala Cupei din acest an, scor 3-2 după prelungiri, cât şi în Supercupa din sezonul trecut, scor 1-0. 

"Mai în glumă, mai în serios, Cătălin Popa (n.r.- director sportiv FC Vaslui) mă întreba în timpul meciului dacă eu chiar vreau să rezist un an la FC Vaslui. "
Viorel Hizo
antrenor FC Vaslui

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite