Nu-şi permit să meargă la Poiana Braşov!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Copos vrea titlul la sfârşitul sezonului, dar reduce consistent fondurile clubului. Nae Manea a fost anunţat ieri că stagiul de la Poiana Braşov ar putea fi anulat! În aceste condiţii, rapidiştii nu ştiu unde se vor pregăti de luni, atunci când, iniţial, era programat un cantonament montan de zece zile.

„Mai bine ne pregătim la «ProRapid». La Poiana Braşov ar fi prea scump", a spus Copos. Anunţul său l-a înfuriat pe tehnicianul giuleştenilor, care nu poate concepe ca elevii săi să rateze o perioadă esenţială de acumulare fizică, mai ales că formaţii ca Dinamo, Poli Iaşi şi Oţelul Galaţi se vor deplasa şi ele la munte.

Beljici a semnat

Primul jucător care a ajuns la un acord cu Rapid este sârbul Nikola Beljici. Mijlocaşul a ajuns aseară în Bucureşti.

Sârbul, care a mai trecut pe la Steaua Roşie, Buducnost şi Jedinstvo, este liber de contract şi urmează să semneze pe trei ani. Şi letonul Gauracs, legitimat la Ventspils, va ajunge, astăzi, în România.

„Va veni sub formă de împrumut, iar la finalul sezonului vom avea prima opţiune pentru achiziţionarea sa", a anunţat preşedintele Ioan Taban.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite