Nu-şi mai vorbesc!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea  Bornescu şi Dani  Coman
Mircea Bornescu şi Dani Coman

Rivalitatea pentru un post de titular a deteriorat relaţia dintre Bornescuşi Coman, care au ajuns să nu mai discute la antrenamente. Din doi prieteni, Coman şi Bornescu au ajuns să nu se mai înghită, iar ultimul a ameninţat deja că pleacă în iarnă, fiind deranjat de faptul că a ajuns rezervă!

Mircea Bornescu a cedat! După ce în startul sezonului a fost titular la Rapid, iar Dani Coman rezervă, portarul a greşit cu Timişoara, iar Marius Şumudică a decis să-l trimită între buturi pe „Robocop". Extrem de deranjat de decizia antrenorului, „Pepe" a ajuns chiar să refuze dialogul cu Şumudică, ba mai mult să evite să mai discute şi cu rivalul său la antrenamente!

Bornescu se simte vânat şi crede că Dinu Gheorghe şi Marius Şumudică i-au aşteptat greşeala ca să-l titularizeze pe Coman, portar aflat în strânsă relaţie de prietenie cu cei doi. Antrenorul Rapidului a încercat să aplaneze conflictul dintre buturi.

Şumudică: „Eu decid cine joacă"

„Problema portarilor mă deranjează în acest moment, pentru că tulbură apele în vestiar. Este decizia mea, aşa am considerat, că ar trebui să apere Coman. Iar când a intrat a făcut-o foarte bine. Data viitoare, când Coman va trece printr-o perioadă nefastă, va reintra Bornescu. Sunt doi portari de valoare, care merită să fie la Rapid", a declarat tehnicianul. În ciuda discursului lui Şumi, tensiunile dintre Coman şi Bornescu sunt departe de a se fi încheiat, mai ales că fostul goal­keeper al Universităţii Craiova a anunţat deja că vrea să plece din iarnă din Giuleşti.

Craiova nu-l mai vrea!

Coman şi Bornescu erau în relaţii foarte bune până să ajungă să fie colegi la Rapid. Cei doi se sunau înainte de meciuri, ori după, încurajându-se reciproc. „Bornescu e unul dintre cei mai buni portari din ţară", îl lăuda Dani pe Mircea, în perioda în care acesta apăra la Ştiinţa. Şi fostul portar al Craiovei era extrem de laudativ la adresa lui „Robocop". Impresarul Ana Maria Prodan s-a apucat deja să-i caute echipă lui „Pepe". Ea l-a propus pe Bornescu la Craiova, grupare de la care a plecat goalkeeper-ul în urmă cu un sezon. Piţurcă însă l-a refuzat: „Am doi oameni mai buni decât Bornescu, pe Stanca şi pe Lung. Postul de portar este cel mai bine acoperit din lotul nostru".

În Cupă apără Bornescu

Dacă Dani Coman este pentru moment portarul pe care Rapid se bazează în campionat, Bornescu va apăra în Cupă. „O spun, şi chiar dacă nu fac bine înainte de meci, dar la partida de Cupă va apăra Bornescu", a anunţat Şumi. Şi Coman, în perioada în care Bornescu era titular în Liga I, a fost folosit în competiţia KO.

„Avem salarii foarte bune la Rapid"

Copos e furios că bagă adânc mâna în buzunar să achite restanţele jucătorilor, iar „Vamă" se laudă că Rapid plăteşte salarii bune la nivelul Ligii I. „Suntem cam pe poziţia a patra la nivel salarial. Steaua, Vasluiul şi CFR ocupă primele poziţii. Apoi intrăm în discuţie noi, Timişoara şi Dinamo", crede Dinu Gheorghe.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite