Martinovici: "Deşi am spus că avem cel mai bun lot din România, trebuie să o arătăm şi pe teren"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Martinovici  * Foto: Marian Burlacu
Martinovici * Foto: Marian Burlacu

Fundaşul echipei Steaua, Novak Martinovici, a declarat, marţi, după vizita medicală efectuată la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, că gruparea bucureşteană are cel mai bun lot din România, dar că trebuie să demonstreze acest lucru şi pe teren.

"Avem cel mai bun lot, am spus-o şi înainte de aceste transferuri. Noi trebuie să arătăm pe teren asta. Nu ne sperie cantonamentul la munte. E bine pentru jucători. A trecut perioada când alergai până mureai, acum ai antrenori profesionişti, care ştiu ce să facă", a spus Martinovici.

Novak Martinovici speră ca transferul fundaşului Iasmin Latovlevici la AS Saint-Etienne să se perfecteze. "Sper să plece la Saint-Etienne. E un jucător bun şi din păcate pentru noi e posibil să plece, e rău pentru noi, dar e foarte bine pentru el", a completat Martinovici. Jucătorul stelist s-a arătat surprins de faptul că a terminat vizita medicală după doar două ore, după ce în anii trecuţi stătea şi câte patru ore pentru a face turul complet al cabinetelor medicale. "Anul ăsta a fost mai bine. Anul trecut am stat aici patru ore, acum am terminat în două ore, incredibil, foarte repede. Important este că suntem sănătoşi şi pregătiţi pentru antrenamentele grele din această perioadă pentru a pregăti meciul cu Twente. Am avut doar un kilogram în plus, dar asta este normal când eşti în vacanţă", a explicat Martinovici.

Echipa Steaua a efectuat, marţi dimineaţă, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite