Niculae: "Nu vom avea o vacanţă liniştită"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Niculae
Marius Niculae

Atacantul lui Dinamo crede că, având în vedere situaţia echipei din clasament, ofertele pentru jucători vor lipsi.


"Nu mi-am făcut bagajele de plecare, doar pentru vacanţă. Intenţionez să plec în vacanţă momentan, apoi vom vedea ce va fi. Conducătorii noştri au spus că orice jucător este de vânzare şi cu siguranţă vor fi discuţii. Având însă în vedere locul pe care îl ocupăm în clasament cred că ofertele vor lipsi. Dinamo se află pe un loc ruşinos şi toată lumea era obişnuită să fie în frunte", a declarat Niculae.

Atacantul speră ca după pauza de iarnă Dinamo să aibă puterea de a recupera cele 10 puncte care o distanţează de prima poziţie în clasament: "Suntem pregătiţi de vacanţă, dar din păcate nu vom avea o vacanţă tocmai liniştită, din cauza locului pe care îl ocupăm în clasament.Ne gândim să câştigăm meci de meci pentru că la Dinamo tot timpul obiectivul este campionatul. Din nefericire, acum suntem la 10 puncte de lider, dar nu e o diferenţă foarte mare dacă ai o echipă puternică şi te bazezi că poţi să câştigi mult mai multe meciuri decât în tur. Nu mai avem încrederea asta în noi, dar sperăm ca după această pauză de iarnă să ne întărim şi să privim cu alţi ochi returul".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite