„New Dinamo“ este o echipă de „old boys“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Venirea lui Dorel Stoica (la minge) în această vară a mai „îmbătrânit“ primul „11“ al lui Dinamo
Venirea lui Dorel Stoica (la minge) în această vară a mai „îmbătrânit“ primul „11“ al lui Dinamo

Reconstrucţia începută pe vremea lui Andone a fost pusă în „stand-by“. Cu Oţelul, roş-albii au trimis pe teren o echipă cu o medie de vârstă apropiată de 30 de ani. Tinerii în jurul cărora „Fălcosul“ a dorit să formeze o nouă generaţie în „Ştefan cel Mare“ fie au fost transferaţi prin alte părţi, fie au ajuns rezerve.

Dinamo a obţinut maximumul de puncte în primele cinci etape, însă această performanţă a cerut şi un sacrificiu. „Câinii" au ajuns să se bazeze din nou pe fotbaliştii cu experienţă, trecuţi de 30 de ani şi care au făcut uitat proiectul început de Andone. Fostul tehnician luase decizia de a întineri lotul şi primul „11", însă ideile „Fălcosului" au fost puse în „stand-by".

Cătălin Munteanu, Ionel Dănciulescu, Bogdan Pătraşcu şi Dorel Stoica au ridicat media de vârstă a „câinilor", astfel că, în ultima etapă, cu Oţelul, „New Dinamo" s-a asemănat mai mult cu o trupă de „old boys".

Au avut mijlocaşi de 122 de ani!

Mutările lui „Ciobi" au dat rezultate până acum. Totuşi, antrenorul a fost şi forţat să recurgă la titularizarea unor fotbalişti trecuţi de 30 de ani, având în vedere că acţionarii nu şi-au mai permis să cumpere jucători tineri şi de valoare. În plus, i-au mai pierdut pe drum pe Găman (22 de ani) şi pe Bărboianu (23 de ani), ajunşi la Astra. În ultima rundă, la partida cu Oţelul, mijlocul terenului a adunat, din patru jucători, o vârstă de 122 de ani! În faţa lor a stat un atac de 65 de ani. Defensiva a mai salvat situaţia, cu Bălgrădean şi Muşat.

Dacă în Liga I revenirea la fotbaliştii experimentaţi a dat rezultate, cel puţin pe termen scurt, nu la fel au stat lucrurile şi în cupele europene. Oamenii care au dus echipa pe primul loc pe plan intern au fost eliminaţi de Poltava din play-off-ul Ligii Europa.

28 de ani este media de vârstă a jucătorilor introduşi de Ciobotariu în meciul cu Oţelul Galaţi.



Ce fac tinerii din „New Dinamo"

Raphael Stănescu (18 de ani): a pierdut contactul cu prima echipă. Este chemat la antrenamentele formaţiei mari, însă de jucat o face la Dinamo II.

Torje (21 de ani): s-a transferat la Udinese. Era omul în jurul căruia Andone dorea să reconstruiască „haita".

Ţucudean (20 de ani): păstrat în lotul echipei mari, mai prinde doar câteva minute, pe finaluri de meci.

Liviu Ganea (23 de ani): şi-a pierdut locul de titular după ce a cerut o mărire de salariu.

Bărboianu (23 de ani) şi Găman (22 de ani): Astra s-a mişcat mai repede decât „câinii" şi i-a luat pe cei doi olteni, care au evoluat în primăvară în „Ştefan cel Mare".

28 de ani este media de vârstă a jucătorilor introduşi de Ciobotariu în meciul cu Oţelul Galaţi.
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite