Nepotul lui Cruyff a jucat la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După Johann Cruyff şi Jordi Cruyff, un nou membru al familiei olandezului se pregăteşte să debuteze în fotbalul mare. Joshua Andrea Angoy Cruyff are aproape 17 ani şi a jucat deja pentru Barcelona B. La “Talent Cup“, Barcelona a fost una dintre cele mai urmărite echipe.

Tinerii catalani, jucători sub 17 ani, sunt pregătiţi de Sergi, fost coleg cu Hagi şi Gică Popescu la Barça. Acesta îl pregăteşte, printre alţii, şi pe Joshua Andrea Angoy Cruyff, nepotul renumitului fotbalist olandez, Johan Cruyff. Tânărul este fiul lui Chantal, fata cea mare a fostului tehnician, şi a crescut cu spiritul Barcelonei în sânge.

"Merg la stadion de la 3 ani, deoarece bunicul mă lua mereu cu el. Când eram mic îmi plăcea să stau şi să ascult ce mă învăţa. Acum am crescut şi cred că încep să îmi construiesc propriul stil de joc", a declarat Joshua pentru „Adevărul". El cunoaşte la perfecţie toată istoria Barcelonei şi chiar dacă era destul de mic pe vremea când Hagi şi Popescu apărau culorile catalanilor spune că aceştia reprezintă o parte din istoria clubului. „Nimeni n-a uitat şuturile fabuloase ale lui Hagi sau abnegaţia lui Popescu. Bunicul i-a antrenat pe amândoi, chiar mi-a spus de ei înainte de a pleca în acest turneu", a mai afirmat micul Cruyff.

Acesta joacă mijlocaş stânga, dar la Constanţa nu a fost titular şi, în ciuda faptului că e legitimat la Barcelona, e mare fan Cristiano Ronaldo.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite