Dorinel Munteanu: "E bine că au venit banii pentru titlu. Nici eu nu antrenez pe gratis, iar jucătorii mei trebuie să fie mulţumiţi"
0
Tehnicianul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat că nu s-a uitat la lovitura de la 11 metri executată şi ratată de Liviu Antal şi a văzut doar golul marcat de jucătorul său la faza imediat următoare
"A fost un joc greu în faţa unei echipei cu o dorinţă mare de revanşă după meciul din campionat. Rezultatul este just, deşi am avut ceva emoţii după golul marcat de Subotici. Nu a fost uşor să-mi motivez elevii după victoria din campionat de la Târgu Mureş, dar mă bucur că am trecut mai departe în cupă. Nu am avut timp să mă supăr pe Antal, nu m-am uitat la lovitura de la 11 metri, iar când m-am întors am văzut doar golul şi pot spune că-i apreciez curajul de a înscrie cu o asemenea execuţuie. E bine că au venit banii, nici eu nu antrenez pe gratis, iar jucătorii mei trebuie să fie mulţumiţi. Banii pe care i-am primit sunt ok pentrru nivelul campionatului nostru, deja i-am pus în cont", a declarat Munteanu.
Tehnicianul Tibor Selymeş nu crede că rezultatul a fost echitabil: "Nu cred că rezultatul este echitabil, dar din păcate am făcut prea multe erori. Am jucat bine 60 de minute, însă au intervenit două greşeli la ambele goluri şi pot spune că ne-am bătut singuri. O să vină şi rândul lui Dorinel Munteanu să fie înfrânt, dar acum îl felicit. Voi avea o discuţie cu jucătorii care au fost eliminaţi. Nu este în regulă că au lăsat echipa în inferioritate numerică".