Monica Pop despre Silvia Dinu: „Un astfel de om se naşte probabil odată la un secol“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silvia Dinu
Silvia Dinu

Doctorul Monica Pop, managerul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, a vorbit în termeni laudativi despre Silvia Dinu, care ocupa funcţia de jurist al unităţii.

„În momentul când intra în spital se ştia că a venit, i se auzea vocea puternică, se umplea de veselie spitalul. Şi-a iubit foarte mult copilul. Era cel mai generos om, le cumpăra dulciuri, haine şi jucării copiilor defavorizaţi. De când s-a îmbolnăvit şi a plecat din spital, Silvia a rămas cel mai bun prieten al celor de aici. E greu să vorbim ca şi când nu mai există. După atâţia ani îi auzim glasul şi-i vedem veselia, bucuria atunci când putea dărui. Un astfel de om se naşte probabil odată la un secol", a spus Monica Pop.

Silvia Dinu (63 de ani), de profesie jurist, avea probleme de diabet, recent fiindu-i amputat cel de-al doilea picior, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. Ea suferea şi de ciroză, având şi probleme cardiace.

2011 este un an negru pentru Cornel Dinu. După ce în luna mai şi-a pierdut cel mai bun prieten şi naş totodată, Fănuş Neagu, „Procurorul" a trecut în iulie din nou prin momente extrem de grele, fiind operat pe cord. El a fost supus unei intervenţii de by-pass coronarian. La 16 septembrie, Dinu a părăsit spitalul iar a doua zi fiul său, Corneluş, s-a căsătorit. A fost singurul moment fericit al familiei Dinu.
Au urmat apoi complicaţiile privind starea de sănătate a Silviei Dinu, care a încetat din viaţă în această dimineaţă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite