Mititelu: "Am proces în civil doar cu Piţurcă, nu am dat niciodată FRF în judecată"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, luni, că nu a dat niciodată în judecată Federaţia Română de Fotbal şi că singurul proces în civil este cel cu fostul tehnician al echipei oltene, Victor Piţurcă, lucru permis de statutul FRF deoarece este un litigiu de muncă.

"Eu am fost exclus pentru că m-am adresat instanţelor de judecată în procesul cu Piţurcă, dar ăla este un litigiu de muncă, lucru pe care îl recunosc şi ei. Eu am aşteptat să treacă cele două instanţe sportive pe plan naţional şi după aia am avut de ales: ori camera acţiunii în anulare în civil, ori TAS. Şi am ales calea acţiunii în anulare, care e problema? Este un litigiu de muncă. Iar mâine sau poimâine prezint dovada că nu m-am judecat niciodată cu Federaţia Română de Fotbal. Nu am chemat niciodată FRF în judecată. Singurul lucru pentru care am fost acuzat a fost că am pe rol un proces cu Victor Piţurcă. De fapt, ei susţineau că avem proces cu federaţia. Dar pentru acel proces, nicio sentinţă a comisiilor nu a rămas irevocabilă. Eu am câştigat trei procese la TAS şi mai e unul pe rol. Eu am anulat amezile şi nu am nicio suspendare acum", a spus Mititelu, la televiziunea Sport.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite