Mititelu: "Mulţi dintre foştii jucători ai Craiovei s-ar întoarce şi pe jos la Universitatea!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a dezaprobat gestul steliştilor Prepeliţă, Dănănae şi Florin Costea de a nu se prezenta la DNA pentru a da declaraţii.

"Citaţia nu a venit fotbaliştilor de la Steaua, ci unor persoane fizice. Nu îi ajută cu nimic faptul că nu s-au dus acum, ei cred că vor trebui să ajungă la DNA să dea nişte declaraţii. Prepeliţă, Dănănae şi Florin Costea au fost dirijaţi să nu se ducă acum. Probabil l-au lăsat pe Dorel Stoica pentru a afla despre ce e vorba şi să îşi facă apărarea. Trebuie să avem încredere în instituţiile statului, în DNA, pentru că îşi fac treaba cei de acolo.

Nu le făcea nimeni nimic azi. Au şi ei ce să invoce, că pleacă mâine unde pleacă, poate aveau şi unele treburi de rezolvat azi. Dacă minţi, te trezeşti din martor în învinuit. Aţi văzut ce au păţit avocaţii lui Avram şi Ţerbea.

Am ţinut legătura cu unii dintre fotbaliştii Craiovei. Cu fraţii Costea, cu Ovidiu Stoianof şi cu încă vreo 3-4. Mesaje am primit de la mai mulţi. Unii mi-au spus că, dacă ar fi la Craiova cum era acum un an, s-ar întoarce pe jos. Au văzut diferenţa faţă de alte cluburi. E părerea unui fost jucător al Universităţii, care a spus că atmosferă ca la Craiova nu e nicăieri", a spus Adrian Mititelu la GSP TV.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite