Mircea Rădulescu: "Ionuţ Badea este unul dintre antrenorii de pe lista febleţelor mele"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Rădulescu a lăudat duelul tactic al antrenorilor la Steaua - "U" Cluj (scor final 2-1) şi l-a lăudat pe fundaşul stînga al "roş-albaştrilor", Iasmin Latovlevici. Fundaşul a executat rapid o aruncare de la margine care a dus în final la primul gol al partidei, marcat de Mihai Costea.

"Ionuţ Badea este unul dintre antrenorii de pe lista febleţelor mele.  A antrenorilor care vor fi mari în viitor, care vor fi importanţi pentru fotbalul românesc. A pregătit jocul foarte bine, s-a şi văzut asta, mai ales în primele 15 minute. El a spus că dacă dădea gol în primele minute alta ar fi fost soarta meciului. Nu e foarte norocos Ionuţ Badea, poate cu timpul îi vine şi norocul.

Şi Ronny Levy a dat dovadă de înţelepciune în plan tactic, am asistat la un duel tactic în teren care era extrem de vizibil. În start, U Cluj nu a vrut să dea mingea Stelei deloc, a dezechilibrat Steaua, a avut şi o bară, puţin a lipsit să nu deschidă scorul. Încet-încet, jocul s-a transformat într-o acoperire inteligentă a jucătorilor stelişti. S-au retras într-un bloc scurt, au avut posesie departe de poartă şi adversarii au intrat în criză de timp.

E prima dată cînd îl văd pe Latovlevici jucînd de nota 9. Martinovici şi-a făcut treaba muncitoreşte, nu s-a lăsat depăşit, a acoperit zona bine", a spus Mircea Rădulescu la Radio GSP.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite