Mircea Lucescu, antrenor Şahtior Doneţk: „La 70 de ani o să stau pe o bancă... tehnică!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai bun antrenor român împlineşte astăzi 65 de ani, însă n-are gând de retragere. Tehnicianul celor de la Şahtior Doneţk a acceptat să acorde pentru „Adevărul“ un interviu neconvenţional.

„Dacă mă apuc să povestesc din tinereţe, te ţin trei ore de vorbă", glumeşte cel mai bun antrenor român. Cu toate astea, un dialog cu Lucescu nu se încheie niciodată repede. Vorbeşte despre fotbal ca despre o religie, unde nu se mai regăseşte, pe acelaşi plan, decât familia. „Dacă ştii că nu te aşteaptă nimeni acasă, ai trăit degeaba", spune Mircea Lucescu. Soţ, tată, bunic şi, speră el în viitorul nu foarte, foarte îndepărtat, străbunic.

„Adevărul": 65 de ani... Cum vi se pare?

Mircea Lucescu: Par mulţi ani (râde). De fapt chiar sunt mulţi, ştiu că nu sunt tânâr, dar mă simt tânăr. Inima mă mai ţine...

Care a fost cea mai frumoasă aniversare?

De când am venit la Doneţk, toate au fost senzaţionale, pentru că preşedintele şi nevastă-mea, Neli, se ocupă de tot. La 60 de ani am avut parte de o petrecere cu foarte mulţi invitaţi din România şi din alte ţări. A fost ceva special. Când eram fotbalist mă serbam în cantonamente, cu echipa.

Ce vă vedeţi făcând peste 5 ani?

La 70... pe o bancă, antrenând, normal! Nu e uşor să scapi de microbul ăsta. Dacă sănătatea îmi permite, vreau să merg mai departe cu fotbalul pentru că este viaţa mea. Ştii, chiar spunea Spalletti la un moment dat că un antrenor mare sigur suferă de ulcer sau de o boală de inimă. Are dreptate, la câtă muncă şi cât stres este în meseria asta! Eu am simţit-o pe pielea mea cu operaţia la inimă, dar, Slavă Domnului, acum sunt bine.

Este ceva ce v-aţi fi dorit să faceţi şi nu aţi apucat?

Daa! Să o fac lată! (râde). Dar mai am timp. Am lungit-o, alţii o lăţesc...(râde)

Care este ideea dumneavoastră de distracţie?

Îţi dai seama că nu mai sunt ca în tinereţe. La mine, distracţie acum poate însemna să citesc o carte, să văd un film bun, să urmăresc o pasăre cum zboară, să privesc marea... La Matei (n.r. - nepotul său) de exemplu, distracţie este când pupă o fată.

Nu vă e greu fără familie?

Mi-aş dori să-i văd pe Răzvan şi pe Ana, dar şi pe nepoţi cât mai des, dar eu sunt unul dintre oamenii care au înţeles că nu poţi avea totul în viaţă.

Vă simţiţi împlinit?

Da, dar ştiu că fiecare moment de fericire înseamnă un sacrificiu, de asta încerc să le spun tuturor că nu poţi fi pe deplin fericit.

Unde aţi vrea să vă retrageţi la un moment dat?

Nu m-am gândit încă la asta, deşi am trecut prin câteva locuri extraordinare. Am rămas impresionat de Brazilia, de Jamaica, de Maldive. Cu toate astea, dacă ar fi să plec acum undeva, mi-aş dori să vin la Bucureşti pentru că eu nu am apucat să cunosc oraşul aşa cum trebuie. Când eram tânăr, sâmbăta şi duminica, atunci când oraşul devenea viu şi colorat, eu eram ba la meci, ba în cantonament.Uite, m-aş întoarce şi la Hunedoara, nu că ar fi un oraş foarte frumos, ci pentru că m-am simţit foarte bine acolo.

Aveţi mulţi prieteni?

Am fost mai mereu plecat şi ca să menţii o prietenie este nevoie şi de prezenţă fizică. Plus că se spune că nu există prietenie veşnică, ci doar interese veşnice... Cu toate astea, am câţiva prieteni foarte apropiaţi cu care însă nu mă văd foarte des.

Sâmbătă petrece cu familia

Şahtiorul lui Lucescu are meci vineri, la Kiev, cu Arsenal, motiv pentru care petrecerea pentru aniversarea celor 65 de ani a fost amânată pentru sâmbătă. Ahmetov a pus totul la punct, cheful urmând să aibă loc în cel mai luxos local din Doneţk. „Il Luce" va avea alături întreaga familie, pentru că Răzvan, Ana , Matei şi Marilu vor veni special de la Bucureşti.

Ce făcea Lucescu la...

- 10 ani : „Nu am avut o copilărie în puf. Ca să fac rost de bani, ajutam vecinii să culeagă fructe şi legume".
- 20 de ani: „Am avut multe probleme în perioada aia. Mi-a fost greu, dar atunci am cunoscut-o pe Neli, dragostea vieţii mele. Am muncit amândoi să ne facem un viitor şi am reuşit".
- 40 de ani: „A fost una dintre cele mai frumoase perioade ale carierei mele. M-am maturizat mult, am căpătat experienţă şi am avut şi succes".
- 60 de ani: „Este perioada în care ar fi trebuit, poate, să mă liniştesc, însă nu pot. Îmi place să trăiesc viaţa la maximum, îmi place fotbalul. Profesional, Şahtiorul mi-a dat tot ce-mi puteam dori".

Jardel: „Lucescu şi Bölöni sunt antrenori norocoşi“

VIDEO: Şahtior şi-a inaugurat muzeul / Vezi poze cu "Il Luce" de la Istanbul şi Doneţk

Mircea Lucescu a ajuns la zece trofee cucerite cu Şahtior (FOTO)

Mircea Lucescu e cel mai bun antrenor din Ucraina!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite