Mircea Sandu: "Întreg fotbalul european ar putea intra în grevă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele FRF Mircea Sandu a anunţat că întreg fotbalul european ar putea intra în grevă în urma procesului dintre FC Sion şi UEFA aflat în derulare la o instanţă civilă din Elveţia.

"Cu Sion-ul este o ingerinţă absolut impardonabilă a instanţei civile în actul sportiv. După ce i-a dat meci pierdut şi a mers Celtic mai departe, preşedintele clubului FC Sion s-a adresat instanţei civile. Federaţia elveţiană însă nu a aplicat prevederile statutului FIFA. Trebuia să atragă atenţia clubului să îşi retragă acţiunea că încalcă statul şi apoi, dacă era cazul, să aplice excluderea, dar n-a făcut asta. În orice caz, pentru că se preconizează un proces penal împotriva preşedintelui şi secretarului general (n.r. - ai UEFA), cele 53 de asociaţii au făcut front comun cu UEFA şi toţi cei 53 de preşedinţi, deci tot fotbalul european va fi penal. Se poate să fie penal într-un proces penal. Şi s-ar putea să facem grevă, s-ar putea să nu mai jucăm fotbal, s-ar putea să joace instanţele. Pentru că dacă acceptăm un astfel de gest, fotbalul moare. O instanţă sportivă judecă de pe o zi pe alta, iar o echipă ştie repede dacă are drept de joc sau nu un jucător. Într-una civilă, după 3 luni, 6 luni până se judecă, ce facem cu jucătorul ăla? Îl lăsăm să moară de foame? Deci inconştienţii ăştia care fac astfel de acţiuni în civil să se oprească. E vorba de a proteja sportul mondial de ingerinţele politice şi celelalte ale instanţelor care ar dori să controleze, dar nu se poate. Pericolul e mare şi toată lumea ar avea de suferit", a spus oficialul FRF.

UEFA a respins, în 13 septembrie, apelul înaintat de gruparea FC Sion, care contesta excluderea sa din grupele Ligii Europa, deoarece în play-off-ul competiţiei ar fi folosit mai mulţi jucători fără drept de joc. Tot la acea dată, FC Sion a anunţat, pe site-ul oficial, că un tribunal civil a ordonat UEFA să admită participarea formaţiei elveţiene în grupele Ligii Europa, după ce această echipă a fost sancţionată de forul european cu pierdere locului în Grupa I, în favoarea celor de la Celtic Glasgow. Astfel, competiţia a început în Grupa I cu echipele Celtic, Rennes, Atletico Madrid şi Udinese. Preşedintele UEFA Michel Platini şi secretarul general Gianni Infantino vor trebui să dea explicaţii în faţa justiţiei elveţie la jumătatea lunii octombrie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite