Mihai Stoica, bruscat de doi suporteri în timp ce dădea un interviu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Stoica
Mihai Stoica

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost bruscat de doi fani ai echipei Spartak Trnava la finalul partidei disputată în Slovacia şi contând pentru turul trei preliminar al Ligii Europa.

În momentul în care dădea un interviu, spre Mihai Stoica au venit doi fani, care l-au îmbrâncit uşor, iar oficialul stelist s-a oprit din dat declaraţii şi a aşteptat intervenţia forţelor de ordine, care i-a îndepărtat pe suporterii ce păreau sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, cei doi fani au strigat de mai multe ori "ţiganii" înspre românii prezenţi în zonă.

"Nu ţin minte să fi văzut un public atât de ataşat de propria echipă. Poate să fi văzut în Anglia. Am rămas uimit după meci cum şi-au încurajat echipa, formidabil. Acum că mai sunt doi-trei care au depăşit limita alcoolemiei, nu e nicio problemă. Chiar dacă am fost ameninţaţi, a fost un fair-play fantastic", a spus Stoica referitor la acest incident.

Echipa Steaua Bucureşti s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a învins, cu scorul general de 3-1, formaţia slovacă Spartak Trnava, în turul trei preliminar al competiţiei, informează Mediafax.

În manşa retur, disputată la Trnava, Steaua s-a impus cu scorul de 3-0 (1-0) prin golurile reuşite Adi Rocha, în minutul 8, Raul Rusescu, în minutul 76, şi Nikolici, în minutul '84.

În tur, slovacii câştigaseră partida de pe Arena Naţională, scor 1-0.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite