Mihai Stoica: "Cu scuipatul din Giuleşti nu e nicio problemă, voi purta ceva impermeabil"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Stoica
Mihai Stoica

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat că partida cu Rapid de duminică este decisivă în lupta pentru titlu, dar a precizat că pentru formaţia condusă de Mihai Stoichiţă aceasta nu poate fi mai dificilă decât cea cu Oţelul Galaţi, câştigată cu scorul de 2-1.

"Pentru Steaua întâlnirea cu Rapid este decisivă. Nu avem voie să ne gândim decât la trei puncte în Giuleşti chiar dacă ştim că e dificil. Dar nu cred că e mai dificil ca la Galaţi însă. Sper şi cred că vom avea şanse la titlu până în ultima etapă. Iar dacă vom juca la Cluj cu titlul pe masă sunt convins că medaliile vor ajunge la noi", a spus Stoica.

Oficialul stelist i-a ironizat pe suporterii giuleşteni, spunând că aceştia nu ştiu să scrie şi că au făcut orele de limba română cu "profesorul de traforaj". "Nu eu am scris bannerul cu «Diavoli vişini» şi nici pe cel cu «Fi tare, te înjurăm în continuare». Eu când discut despre un diametru scriu «fi», dar ăla e un cerc tăiat. Eu am făcut şcoala la zi şi am avut performanţe şcolare mari. Dacă ei sunt câteva sute, fac un brainstorming şi scriu «Diavoli vişini» nu cred că e vina mea, nu cred că provoc eu. Ştiu că limba română e primejdioasă, dar nu e vina mea, nu provoc eu. Cu cine or fi făcut limba română, dacă or fi trecut pe la şcoală, poate cu profesorul de traforaj, cine ştie? Mie îmi e înjurată familia la fiecare meci care îl dispută Rapid în Giuleşti. Până la urmă o iau ca pe un gest admirativ pentru că nu mai ţin minte ultima oară când echipa la care eram a pierdut în Giuleşti. ba da, ţin minte, în 2004. Acum suntem în 2012, cam mult a trecut", a menţionat el.

În ceea ce priveşte problemele pe care le are de fiecare dată cu suporterii rapidişti care stau deasupra băncii de rezerve a oaspeţilor pe stadionul Giuleşti, Mihai Stoica a afirmat că va purta îmbrăcăminte impermeabilă. "Cu scuipatul nu e nicio problemă, voi purta ceva impermeabil şi chiar ceva ignifug. Problema nu e cu scuipatul acolo. Au fost probleme, au fost oameni, şi ar fi foarte frumos dacă ar recunoaşte în public, care au stat acolo, deasupra băncii de rezerve care au avut probleme cu vezica. Alea sunt probleme, nu astea cu scuipatul. Dar voi sta pe bancă, îmi place să stau. Pentru că nu e o gamă foarte variată de înjurături, ştiu la ce să mă aştept", a spus Stoica.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite