Mihai Stoica e dorit de Dumitrescu la Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul antrenor al Stelei, Ilie Dumitrescu, doreşte să colaboreze la Steaua cu Mihai Stoica, fostul managerl general al Unirii Urziceni.

Stoica a mai activat la Steaua, până în anul 2007, când a plecat de la club în urma unui scandal cu patronul Gigi Becali. Acesta l-a jignit în repetate rânduri pe conducător între cei doi existând de atunci o relaţie tensionată.

Chiar dacă a declarat recent că nu îl va aduce pe Meme Stoica la Steaua nici dacă ar şti că o să câştige Liga Campionilor, Becali s-a întâlnit cu fostul său colaborator săptămâna trecută, şi au luat masa într-un restaurant din Poiana Braşov.

Becali a negat că ar avea intenţii serioase să-l instaleze pe Stoica în funcţia de manager, dar, insistenţele lui Ilie Dumitrescu ar putea da roade. Finanţatorul i-a promis antrenorului că-i va îndeplini toate dorinţele pentru a-i asigura condiţii favorabile performanţei.

"Dacă îl vrea pe Meme Stoica, eu i-am spus că sunt de acord, cu condiţia să nu vorbesc cu el", a spus Becali, conform prosport.ro.

Aducerea lui Stoica ar reprezenta şi o încercare a lui Becali de a-i linişti pe fani, fiind cunoscută relaţia excelentă pe care a avut-o Mihai Stoica cu galeria stelistă. Ilie Dumitrescu are misiunea dificilă de a-l convinge pe Stoica să revină la Steaua, acesta nefiind deloc încântat de o nouă colaborare cu Gigi Becali.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite