Mihai Stoica: "Voi fi consultat pentru Steaua"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Stoica
Mihai Stoica

Fostul manager al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, la Sport.ro, că va continua să colaboreze cu finanţatorul Gigi Becali, el urmând să fie consultant în materie de transferuri.

"Nu sunt interesat să fiu impresar sau să-mi iau licenţă de impresar. Nu am timp să colaborez cu toate cluburile, ci voi colabora cu Steaua. Eu am o legătură cu Gigi Becali pe care nu am negat-o. A explicat şi el foarte clar, am explicat şi eu, suntem prieteni şi vom colabora, cum altfel, decât în domeniul în care am avut rezultate. Practic, şi acum, la propunerea mea, au venit jucători care au dat randament", a spus Stoica la Sport.ro.

Rugat să spună care ar fi motivele pentru care Steaua se confruntă cu o criză de rezultate, Stoica a precizat: "Vorbesc doar de perioada în care am fost eu la club. A fost o conjunctură total nefavorabilă. Noi am avut certitudinea că vom juca, după al doilea meci acasă, toate partidele pe Arena Naţională. Însă, noi ne-am plimbat peste tot. Nu este uşor, mental este destul de dificil. Atunci nu puteam să vorbesc, dar acesta a fost unul dintre motive. În plus, nu ne-am aşteptat şi vina nu aparţine nimănui din cadrul clubului, am fost forţaţi de împrejurări să lucrăm cu nişte jucători, iar apoi componenţi importanţi au plecat şi au venit alţii".

Mihai Stoica spune, de asemenea, că, în opinia sa, fraţii Mihai şi Florin Costea nu sunt "cei care fac probleme la Steaua". "La ce imagine s-a făcut în jurul fraţilor Costea, orice aspect negativ care este legat de ei capătă un parfum de credibilitate acum... la alţi jucători ştirile nu ar fi atât de credibile. Lucrurile nu stau chiar aşa, eu îi cunosc bine şi nu sunt ei cei care crează probleme. Cei care stau zi de zi cu fraţii Costea sunt de vină pentru ce se întâmplă, pentru că nu le preîntâmpină. Ei trebuie să facă asta pentru că e în fişa postului", a mai spus Mihai Stoica.

Mihai Stoica şi-a încetat colaborarea cu Steaua la începutul lunii octombrie, la puţin timp după ce a fost anunţată şi plecarea antrenorului Roni Levi, tehnician propus la gruparea "roş-albastră" de către fostul manager general. Stoica ocupa funcţia de manager general al Stelei din noiembrie 2010.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite