Mihai Onicaş: "Nu i-am văzut pe colegi atât de motivaţi niciodată"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Onicaş
Mihai Onicaş

Mijlocaşul Viitorului, Mihai Onicaş, crede că meciul de la Năvodari va fi cel mai important din acest campionat. Fostul jucător al Stelei spune că nu şi-a văzut niciodată jucătorii atât de motivaţi cum sunt pentru meciul cu Săgeata.

"Cred că este cel mai important meci deoarece vine înaintea vacanţei de iarnă. Nu i-am văzut pe colegi atât de motivaţi niciodată. Avem un moral bun şi sper să învingem. Am mai avut şansa să ne desprindem în clasament şi n-am reuşit, însă am învăţat din greşeli şi sper să o facem acum. O victorie este foarte importantă pentru noi. Suntem un grup unit şi din punct de vedere valoric suntem toţi la acelaşi nivel. S-au făcut progrese foarte mari din punct de vedere al omogenităţii într-un timp atât de scurt. Au venit mulţi jucători în vară, este meritul conducerii care a investit mulţi bani şi sentimente, iar după 4-5 luni de muncă ocupăm prima poziţie în clasament", a declarat fostul stelist.

Meciul Săgeata Năvodari - Viitorul este programată sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul "Flacăra" din Năvodari.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite