Mihai Dina a ratat transferul la Honved Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul Mihai Dina a ratat în această iarnă un transfer la echipa ungară Honved Budapesta şi va rămâne în returul campionatului la ultima clasată din Liga I, CS Mioveni.

Fotbalistul plecase în Ungaria pentru a discuta cu cei de la Honved, însă după ce nu s-a înţeles cu aceştia s-a întors în cantonamentul Mioveniului de la Sinaia. "Am fost acolo să discutăm despre semnarea contractului. Dar nu ne-am înţeles la bani şi m-am întors. Acum sunt la pregătire cu Mioveniul", a declarat Dina.

Atacantul a fost la un pas să se despartă de galben-verzi înainte de terminarea turului, conducerea clubului anunţând la un moment dat chiar că i s-a reziliat contractul. "Discutasem cu el şi ne înţelesesem să ne despărţim. Urma să semnăm actele. Acum însă este în vederile antrenorului", a spus preşedintele gruprii din Mioveni, Dumitru Olteanu. Mihai Dina a jucat foarte puţin pentru argeşeni în tur, făcându-şi apariţia doar 421 de minute, în 10 meciuri, jucătorul considerând că tocmai de aceea echipa a adunat atât de puţine puncte: "Dacă mi se dădea şansa să joc mai mult, făceam şi noi mai multe puncte. Ajutam echipa. De-asta nu s-a reuşit mai mult. Acum avem un antrenor bun, ne va fi greu dar nu imposibil. Şansele sunt minime dar ele există, mai ales dacă nu vom pierde în primele 3-4 etape. Eu zic că pot să ajut echipa în acest retur. Îmi doresc să rămân aici. Părerea mea este că sunt şanse de salvare de la retrogradare".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite