Meme: "Am vrut să mă întorc la Steaua, dar Gigi m-a jignit! Vreau să lucrez cu Andone"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Stoica a explicat că a vrut să revină la Steaua dar s-a răzgândit după ce Gigi Becali l-a jignit şi anunţă că este posibil ca din iarnă să devină conducător în "Ştefan cel Mare", fiind bun prieten cu Borcea şi Andone.

"E prima dată când o să o zic. De ce am ezitat? Pentru că eu, nu neapărat că am sperat, dar am crezut că mă voi întoarce în Ghencea. Am fost la un pas de a mă întoarce, dar când am văzut că nu sunt respectat şi că din partea lui Gigi nu primesc decât ironii şi insulte, am hotărât să-mi revizuiesc puţin atitudinea vis-a-vis de viitoarea mea destinaţie.

Suporterii Stelei nu îmi pot spune că trădez Steaua. Am lucrat acolo ani ani, am obţinut cele mai mari performanţe ale clubului după 1989. Nu o să-mi reneg niciodată trecutul stelist, dar m-am simţit jignit şi insultat de Gigi când a spus că m-ar aduce pentru atmosferă. El ştie foarte bine ce am făcut acolo. Eu am făcut acea echipă mare. Eu am adus antrenorii. Normal, eu am propus şi Gigi a acceptat.

Am spus că nu voi lucra la o rivală a Stelei din respect pentru suporteri, dar din moment ce de la Steaua mi se răspunde cu ironii şi insulte, am decis că nu pot lăsa pe altcineva să decidă pentru cariera mea.

Sunt prieten bun cu Cristi Borcea, sunt prieten bun şi cu Ioan Andone. Mi-ar face o deosebită plăcere să lucrez cu el, dar asta nu înseamnă neapărat că voi merge la Dinamo din iarnă. de acum voi alege profesional şi nu emoţional", a declarat Mihai Stoica la Digi Sport.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite