Medicul echipei Şahtior: "Am discutat cu Lucescu, el a mutat conversaţia pe fotbal"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul echipei Şahtior Doneţk, Artur Gluşcenko, a declarat pentru site-ul oficial al clubului ucrainean că a discutat la Spitalul Universitar de Urgenţă cu tehnicianul Mircea Lucescu, iar acesta a trecut rapid peste subiectul sănătăţii sale, vorbind despre fotbal.

"Mircea Lucescu ia calmante, dar tot timpul a fost conştient. Am discutat. Mister a trecut peste subiectul sănătăţii sale şi a început să vorbească despre fotbal. Doctorii români ne-au cerut politicos să nu îl deranjăm pe pacient cu conversaţii lungi", a spus Gluşcenko.

Medicul a precizat că este mulţumit de felul în care au reacţionat medicii din România după accidentul suferit de Lucescu. "Pot să spun că starea lui Mircea Lucescu este stabilă. Doctorii locali au făcut tot ce era necesar în astfel de situaţii. Am discutat cu şeful secţiei în care este internat Mister. Suntem mulţumiţi de acţiunile colegilor noştri", a afirmat el.

Gluşcenko a menţionat că este bine că este însoţit în România fundaşul Răzvan Raţ. "Au existat unele probleme organizatorice în România, pe care Răzvan le-a rezolvat repede", a explicat medicul.

Artur Gluşcenko a mai spus că va rămâne la Bucureşti atâta cât va fi necesar, vorbind şi despre interesul mare al mass-media pentru situaţia lui Lucescu: "La spital este un adevărat asediu al ziariştilor. La intrare şi pe etaje sunt agenţi de pază, pentru a nu pătrunde cineva înăuntru. Când am ajuns acolo practic am trecut printr-un cordon de ziarişti".

Mircea Lucescu a fost rănit, vineri, într-un accident rutier petrecut pe Bulevardul Vasile Milea din Capitală. În maşină cu Mircea Lucescu era un bărbat de 40 de ani, acesta fiind rănit uşor şi dus la spital pentru investigaţii. Accidentul s-a produs după ce maşina în care se aflau cei doi şi care venea dinspre Apaca a virat spre stânga şi s-a lovit cu un tramvai care mergea în acelaşi sens. În urma impactului, maşina în care se afla Lucescu a fost proiectată în alt autoturism, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Brigăzii de Poliţie Rutiere. În urma impactului cu tramvaiul, partea stângă a maşinii s-a deformat, fiind necesară intervenţia echipajelor de la descarcerare pentru scoaterea lui Mircea Lucescu din autoturism.

În urma accidentului, Mircea Lucescu a fost dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, fiind internat în Secţia de Terapie Intensivă după ce a fost supus unor investigaţii medicale, printre care electrocardiogramă şi computer tomograf.

Managerul SUUB, Cătălin Cârstoiu, declara, vineri seară, că Luescu are multiple fracturi ale coastelor, hemotorax (sânge în cavitatea pleurală, n.r.) şi contuzie pulmonară la nivelul lobului inferior drept. La rândul său, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, medicul Andrei Georgescu, declara că în urma unui traumatism toracic pot apărea complicaţii şi de aceea antrenorul este monitorizat permanent de o echipă multidisciplinară.

Sâmbătă, reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti au anunţat că lui Mircea Lucescu i-a fost făcut un drenaj întrucât cantitatea de sânge din cavitatea toracică a crescut, însă nu au apărut alte complicaţii, iar la acest moment nu se pune problema unei intervenţii chirurgicale. Medicii au precizat însă că recuperarea va fi una de lungă durată, pentru vindecarea fracturilor costale fiind necesare, în mod normal, 30-40 de zile.

Potrivit prosport.ro, tot sâmbătă, a revenit în România pentru a fi alături de tatăl său şi tehnicianul Răzvan Lucescu, care se afla într-un stagiu de pregătire la AS Roma. Au venit la Bucureşti pentru a fi alături de Lucescu şi fundaşul Răzvan Raţ şi medicul echipei Şahtior Doneţk, Artur Gluşcenko.

Mircea Lucescu a fost vizitat la spital şi de ambasadorul Turciei la Bucureşti, Omur Şolendil, iar potrivit presei centrale duminică ar fi aşteptat în România şi patronul clubului Şahtior, Rinat Ahmetov.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite