Marius Stan: “Gafa lui Augustus Constantin a adus arbitrajul românesc într-un moment de cumpănă, critic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Stan
Marius Stan

Marius Stan, directorul general al echipei Oţelul Galaţi şi membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, a declarat că gafa lui Augustus Constantin din meciul Dinamo - U. Craiova a adus arbitrajul românesc într-un moment de cumpănă.

„Am mai avertizat şi o repet, ce s-a întâmplat după prima etapă a returului este abia începutul. Dintre cele opt echipe care se află în luptă pentru titlu, doar una va câştiga iar celelalte şapte vor bombarda cu vorbe grele, vor trage cu AG-ul în arbitri şi în cel care se ocupă cu delegările. Arbitrii vor deveni ţinte vii. Gafa monumentală, inexplicabilă, a lui Augustus Constantin a adus arbitrajul românesc într-un moment de cumpăna", a declarat Marius Stan.

Conducătorul grupării gălăţene a precizat că ce s-a întâmplat în prima etapă a returului dă apă la moară celor care cer arbitrii străini şi crede că până la urmă conducătorii FRF şi LPF vor ceda presiunilor. „Va fi o presiune imensă pentru aducerea arbitrilor străini şi nu ştiu dacă există persoană care să reziste acestei presiuni, chiar dacă se numesc Mircea Sandu sau Dumitru Dragomir. Dacă se vor aduce arbitri străini cred că arbitrajul românesc va avea o problemă existenţială. Până la urmă este o problemă de credibilitate şi este generată chiar de cei din rândul nostru, al conducătorilor", a spus Stan.

"Sancţiune exagerată voit în cazul asistentului Ciobotariu"

Acesta a mai adăugat că nu i se par normale măsurile luate de Comisia Centrală a Arbitrilor. „La ofsaidul de la Iaşi nu a fost o fază atât de evidentă, acolo a fost greşeală omenească, iar arbitrul asistent Liviu Ciubotariu a primit exact aceeaşi pedeapsă ca în cazul gafei monumentale a lui Augustus, opt etape. O suspendare exagerată, cred că voită doar pentru a mai distrage atenţia. Gafa asistentului de la Bayern - Fiorentina, un ofsaid de câţiva metri, este comparabilă cu cea a lui Constantin, dar acel arbitru sunt convins că nu va fi suspendat opt etape", a mai declarat Marius Stan.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite